Unde este cea mai ieftină locuință din București? Costă 18.000 €. Proprietarul vrea banii cash


Cea mai ieftină locuință din București ar fi o garsonieră de 16 metri pătrați aflată într-un bloc „civilizat” din Sectorul 5. Inițial, prețul era de 18.000 de euro, însă acum s-a mai scumpit.
Piața imobiliarelor pare că este într-o explozie continuă. Deși sunt anunțate măsuri de austeritate din ce în ce mai dure, vânzătorii de locuințe țin prețul sus.
Dar sunt și imobile ieftine, chiar dacă spațiul locuibil este cât o casă de păpuși.
Unde este cea mai ieftină locuință din București? Costă 18.000 € și este într-un bloc „civilizat”
Una dintre cele mai ieftine locuințe din București este o garsonieră de 16 metri pătrați, situată în cartierul Ferentari din Sectorul 5.
Este o garsonieră confort 3, însă dacă cei care vor s-o cumpere ar avea mașină, ar putea parca la bloc.
Citește și: Efectele majorării TVA și a taxelor în imobiliare: Cresc vânzările de apartamente vechi și chiriile
„De vânzare garsonieră cu potențial la etajul 1 al unui bloc P+4E. Blocul este civilizat și este situat la 5 min de mers pe jos de stația STB.
Are ușă metalică la intrare,Instalație de gaze cu contor propriu, instalație sanitară cu robineți instant pentru apă.
Are ușa metalică la intrare, instalație sanitară cu robineți instant pentru apa caldă la baie, bucătărie cu instalație de gaze proprie-contorizată, alimentare cu apă și scurgere.
Este liberă și pretabilă pentru amenajări după dorința cumpărătorului. Parcare disponibilă la bloc.
Garsoniera are toate actele în regulă, asigurare PAD și este ideală pentru o familie de tineri, la început de drum sau pentru investiție, este situată foarte aproape mijloacele de transport în comun cu acces facil către zonele centrale ale Bucurestiului. Fară îmbunătățiri. Comision 0%. Plata numerar”, se arată în anunțul postat pe imobiliare.ro.
Citește și: Apartamentele vechi s-au scumpit și cu 22% în iunie în așteptarea creșterii TVA. 126.000 €, 2 camere
Prețul acesteia ar fi fost de 18.000 de euro, conform unei știri de pe site-ul citat. Însă, de cînd a fost promovată, prețul acesteia a urcat la 20.000 de euro.