Un primar plătește cetățenii care își „toarnă” vecinii că folosesc apa potabilă la udatul legumelor

DE Alex Darvari | Actualizat: 27.07.2022 - 15:20
Primarul din Cătunele (dreapta), alături de fostul premier / FB
Primarul din Cătunele (dreapta), alături de fostul premier / FB

Seceta extremă a dus la raționalizara apei în anumite localități din România. În altele, cum este comuna Cătunele din Gorj, primarul le cere oamenilor să își toarne vecinii care folosesc apa potabilă la udat. Îndemnul a dat roade.

SHARE

Citește și: Min. Agriculturii: România, grânarul Europei prin exploatare intensivă, îngrășăminte, pesticide, apă | Newsweek Romania

Pe 21 iulie, primarul a postat un mesaj pe pagina de Fb a comunei în care îndemnă la vigilență. El oferă bani celor care dau informații despre concetățenii care își udă legumele cu apă potabilă

Citește și: Adrian Câciu: Sistemul public de pensii nu este impozitat până la valoarea de 2.000 de lei | Newsweek Romania

„Stimati cetateni, trecem o perioada grea cauzata de seceta din luna iulie. Apa potabila distribuita la populatie este tratata cu clor, ceea ce va duce la uscarea plantelor. De asemenea, in urma compararii masuratorilor de la apometrul principal cu totalizarea apometrelor abonatilor, rezulta ca se fura apa. Vom recompensa pe cei ce vor da informatii sigure si sustinute. Hotii de apa nu sunt prietenii nostrii, ne urasc, ne fura din buzunar, ne fac sa suferim!

Aveti curaj si dați-ne informatii. Anuntati-ne de persoane care lasa apa sa curga pe furtun mai multe ore! Ca sanctiuni, cei ce vor fi prinsi ca sustrag apa vor fi debransati, vor plati pierderile de retea, li se va intocmi dosar penal si nu vor mai avea acces la reteaua publica! Folositi fantanile publice si izvoarele pentru a uda plantele. Trebuie sa conviețuim si in situatii dificile! Sa fim uniti si sa ne respectam!”, potrivit paginii localității Cătunele.

Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Chiar dacă nu îi demască pe hoți, problema apei s-a rezolvat.

Stimati cetateni, mesajul meu privind consumul de apa potabila a dat rezultate. Consumul de apa pe timpul noptii a scazut, au fost umplute bazinele si am reusit sa oprim pentru 2-3 ore fiecare pompa pentru racire. Acest fapt demonstreaza ca pana acum s-a folosit irational apa potabila. Avem multe informatii, dar neconfirmate pana in prezent, de abonati care nu ar fi prietenii nostrii. Au sansa remedierii situatiei. Suntem vigilenti si daca vom avea dovezi le vom face publice! Multumim celor care au inteles ca suntem o familie si ca trebuie sa ne respectam!”, a scris primarul după câteva zile.

Probleme cu apa în județul Gorj

Având în vedere temperaturile crescute și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă, precum și recomandările de la nivel național pentru evitarea risipei de apă, reprezentanții Aparegio Gorj SA fac apel la consumatori să utilizeze apa potabilă doar în scopuri de uz casnic.
Folosirea de către unii utilizatori a apei potabile în alte scopuri poate provoca probleme în alimentarea celorlalți clienți. Cu o astfel de problemă se confruntă populația din localitatea componentă a municipiului Târgu-Jiu, Polata-Ursați și localitatea Scoarța, unde presiunea și debitul apei depind strict de utilizarea rațională în această perioadă.

Apa din rețeaua publică nu se folosește pentru a uda grădina, gazonul sau pentru umplerea bazinelor și piscinelor. Consumul exagerat de apă duce la scăderea debitului, iar operatorul Aparegio Gorj SA nu mai poate asigura furnizarea serviciului de alimentare cu apă în parametrii normali, în toată aria de operare.Cuantumul contravențiilor ce pot fi aplicate este cuprins între 75.000 lei și 80.000 lei, pentru persoanele juridice și de la 25.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele fizice.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te