luni 20 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

SUA pierde în favoarea Australiei cota sa din exporturile de carne de vită în China

Data publicării: 29.09.2025 • 18:30
Pachete cu carne de vită, într-un supermarket din Houston, Texas - Foto: Profimedia Images
Pachete cu carne de vită, într-un supermarket din Houston, Texas - Foto: Profimedia Images
Caserole cu carne de vită, într-un supermarket din Houston, Texas - Foto: Profimedia Images
Caserole cu carne de vită, într-un supermarket din Houston, Texas - Foto: Profimedia Images

Carnea de vită americană a pierdut aprovizionarea Chinei de către SUA, de când președintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă.

Livrările americane către China, în valoare de aproximativ 120 de milioane de dolari pe lună, s-au prăbușit.

Aceasta după ce Beijingul a permis în martie expirarea permiselor la sute de fabrici americane de carne și după ce Trump a declanșat un război tarifar reciproc SUA - China.

Alte exporturi agricole americane către China, cel mai mare importator de alimente din lume, au avut și ele de suferit de când Trump a revenit la putere.

SUA cedează Australiei cota sa din exporturile de carne de vită în China

Numai în cazul soia, fermierii americani au pierdut livrări în valoare de miliarde de dolari, în timpul actualului sezon de recoltare.

Exporturile de carne de vită din SUA au scăzut în general, în ultimii ani, deoarece seceta a redus efectivul de bovine al țării.

Aceasta a redus producția și a împins prețurile la niveluri-record. Însă scăderea comerțului cu China a fost mult mai bruscă și extremă.

Citeşte şi: Federal Reserve a redus rata dobânzii, dar ratele pe termen lung, inclusiv la ipotecare, au crescut

Valoarea cărnii de vită americane trimise în China a scăzut la doar 8,1 milioane de dolari, în iulie, și 9,5 milioane de dolari, în august, arată datele comerciale chineze, comparativ cu 118 milioane de dolari și 125 de milioane de dolari, în aceleași luni ale anului precedent, conform Reuters.

În total, pe parcursul celor cinci luni, din aprilie până în august, exporturile de carne de vită, din SUA către China, au fost cu 388 de milioane de dolari mai mici decât dacă schimburile comerciale ar fi rămas la nivelul mediu din ultimii doi ani din SUA.

Brazilia, cel mai mare furnizor de carne de vită din China, și-a intensificat și ea exporturile, în ultimele luni.

Citeşte şi: Războiul economic al lui Trump, ca la „păcănele”. SUA pune Chinei 145%, China pune SUA 125%

Dar Australia a beneficiat cel mai mult, deoarece carnea sa de vită hrănită cu cereale este cel mai apropiat echivalent al produselor americane.

Negocierile comerciale dintre Beijing și Washington ar putea pune capăt blocajului, a declarat purtătorul de cuvânt al Federației Exportatorilor de Carne din SUA, Joe Schuele.

„ Impasul cu China, în domeniul cărnii de vită, are foarte puțin de-a face cu carnea de vită ”, a spus el.

Citeşte şi: Război comercial între UE și SUA. Bruxellesul amenință cu taxe pentru giganții SUA ai tehnologiei

„Este rezultatul unor alte probleme dintre SUA și China. Dacă cele două state pot face progrese în aceste chestiuni, vedem mai multe speranțe pentru rezolvarea acestei situații.”

Livrările de carne de vită din SUA către China au crescut vertiginos în 2020 și 2021, după ce Trump, în primul său mandat, a încheiat un acord comercial cu Beijingul.

China joacă un rol important pentru procesatorii de carne de vită din SUA, plătind prețuri premium pentru bucăți de carne precum rulourile chuck, care sunt mai puțin populare în Statele Unite.

Caserole cu carne de vită, într-un supermarket din Houston, Texas - Foto: Profimedia Images

Caserole cu carne de vită, într-un supermarket din Houston, Texas - Foto: Profimedia Images

Chiar și cu un acord comercial, SUA s-ar chinui să recâștige cota de piață avută anterior timp de câțiva ani, a spus Dalgleish.

Între timp, asupra tuturor furnizorilor de carne de vită către China se desfăşoară o anchetă a Beijingului privind importurile.

Aceasta ar putea duce la restricții comerciale, pentru a face față excesului de carne de vită în China. Ancheta urmează să se desfășoare până pe 26 noiembrie.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră