România a cerut la Bruxelles o abordare europeană în privința creșterii prețurilor la energie

DE Edi Neagu | 06.10.2021 - 09:00
Miniștrii Economiei din UE au discutat despre criza prețulurilor. FOTO: Pexels.com
Miniștrii Economiei din UE au discutat despre criza prețulurilor. FOTO: Pexels.com

Miniștrii europeni au sugerat o reformare a pieții angro în privința energiei electrice.

SHARE

În Europa trebuie adoptată o "abordare comună" pentru a tempera creşterea preţurilor energiei, au cerut marţi Franţa, Grecia, Republica Cehă, Spania şi România, în contextul în care tarifele au crescut puternic în ultimele luni, notează AFP.

În faţa creşterilor "considerabile" ale preţurilor la gaz şi energie, ţările europene trebuie să stabilească un "set de instrumente de reglementare" pentru a coordona răspunsurile naţionale, au solicitat aceste cinci ţări într-un comunicat.

Miniştrii economiei şi finanţelor din zona euro s-au întâlnit de luni la Luxemburg pentru a discuta în special despre această explozie a preţurilor.

CITEȘTE ȘI: Germania recomandă evitarea călătoriilor în România

"Piaţa gazului trebuie să fie analizată pentru a înţelege de ce contractele actuale s-au dovedit insuficiente. Ar trebui să stabilim reguli comune privind stocarea gazului pentru a nivela şi atenua creşterea preţurilor", au subliniat miniştrii.

În ceea ce priveşte energia electrică, "trebuie să reformăm piaţa angro", au reclamat ei. "Trebuie îmbunătăţită pentru a face o legătură mai bună între preţul plătit de consumatori şi costul mediu de producţie a energiei electrice în fiecare mix naţional", potrivit documentului.

CITEȘTE ȘI: Declarația anuală privind beneficiarul real este nejustificată și va bloca ONRC, cred avocații

Ţările UE ar trebui, de asemenea, să se concentreze pe diversificarea aprovizionării lor cu energie şi pe "reducerea dependenţei europene de ţările exportatoare de gaz cât mai curând posibil", au subliniat cei cinci miniştri.

Bruxelles a anunţat la 22 septembrie că este pregătit să valideze "măsuri temporare" ale statelor Uniunii Europene în faţa creşterii puternice a preţurilor. Comisia urmează să publice în zilele următoare un ghid propunând acţiuni care trebuie întreprinse în faţa acestei situaţii.

Acest subiect va fi, de asemenea, abordat în cadrul unui summit al şefilor de stat sau de guvern din UE la 21 şi 22 octombrie, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te