Sursa citată de Bloomberg susţine că Lagarde le-a mai spus şefilor de stat şi de guvern din UE că Banca Centrală Europeană studiază toate instrumentele aflate la dispoziţia sa în special cele care îi permit să furnizeze finanţare super-ieftină. Însă, preşedintele BCE a subliniat că măsurile de politică monetară funcţionează numai dacă guvernele îşi aduc şi ele contribuţia, cu măsuri pentru a se asigura că băncile continuă să acorde credite companiilor din zonele afectate, informează Agerpres.
De asemenea, Lagarde i-a avertizat pe liderii europeni că pagubele provocate de epidemia de coronavirus ar putea să se extindă la alte state şi a salutat măsurile adoptate până acum în unele zone. Un eşec în a acţiona cu curaj acum majorează riscul "colapsului unei părţi din economiile voastre", le-a spus Lagarde liderilor, susţine sursa citată de Bloomberg.
Consiliul guvernatorilor BCE urmează să se reunească joi pentru şedinţa de politică monetară, iar pieţele se aşteaptă la noi măsuri, printre care şi o nouă diminuare a ratei dobânzilor la facilitatea de depozit, care în prezent este fixată la minus 0,50%.