Legea pensiilor, promulgată de Iohannis. Unele pensii cresc cu 100%. Altele deloc. Care e explicația. Promulgarea ar însemna inclusiv că echipa de specialitate de la Administraţia Prezidenţială a ajuns la concluzia că sunt bani, adică iniţiativa este sustenabilă.
Conform legii, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.
Legea pensiilor, promulgată de Iohannis
Newsweek România a scris că o serie de români vor primi pensii mărite cu 50% până la 110%. Totul se va întâmpla după recalcularea care va intra în vigoare pe 1 septembrie 2024. Este vorba despre acei români care au muncit pe salariul minim pe economie, în principal.
Creșterea pensiilor acestea va depinde în mare măsură de numărul de ani în care pensionarul a muncit peste cei 25 de ani de vechime care sunt necesari ieșirii la pensie. În cazul unui mecanic care de exemplu a lucrat pe salariul minim, timp de 36 de ani, apare o astfel de situaţie.
Azi, acesta ia o pensie de 1.125 de lei pe lună, care este echivalentul indemnizației sociale (pentru cine nu îndeplineşte condiţiile minime de stagiu de vechime în muncă). De la 1 ianuarie, acest om va primi o indexare de 13,8%, ca toți ceilalți pensionari, și va ajunge la o pensie de 1.283 de lei pe lună.
Citeşte şi: Prevedere în legea pensiilor ce poate duce la creșterea taxelor. Din ce an pensiile pot fi înghețate
La recalculare însă el va beneficia de punctele-bonus ce sunt primite de pensionarii care au muncit peste 25 de ani. După recalculare, el va ajunge, de la o pensie de 1.125 de lei pe lună, la 2.340 de lei pe lună, de la 1 septembrie.
Creșterea este de 110%. Pe larg, în linkul de mai jos:
Citește și: Cine sunt românii care beneficiază de o creștere de 110% la pensie. Se știe pe ce salariu au muncit
Cine sunt pensionarii cu creștere zero la pensie
Newsweek a sesizat că există pensionari ce nu primesc niciun ban la reclaculare. Oficialii au lăsat să se înțeleagă că 2.000.000 pensionari nu primesc bani în plus la pensie, la recalculare. Newsweek România a spus, deja, cine sunt și a oferit o posibilă explicație.
Șeful Casei de Pensii a spus că la recalcularea tuturor pensiilor, care se va finaliza la 1 septembrie, vor crește pensiile a 3 milioane de pensionari. Cum în România sunt puțin peste 5 milioane de pensionari, rezultă că 2 milioane de pensionari nu vor lua pensii mărite.
Newsweek a oferit mai multe exemple de creșteri zero ale pensiilor la recalculare și a oferit exemple în linkul de mai jos:
Citește și: 2.000.000 pensionari nu primesc bani în plus la pensie la recalculare. Cine sunt? Care e explicația?
Dreptul la pensie se obţine după minimum 15 ani de contribuţie, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate. Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani, se arată în lege.
Citeşte şi: Top 10 schimbări din legea pensiilor: Formula de calcul, stagiul de cotizare, procentul de creștere
Legea mai stipulează că beneficiază de încadrarea în locurile de muncă în condiţii speciale şi activităţile din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.
Legea mai precizează că pensionarii români din Diaspora au obligaţia de a semna un certificat de viaţă, conform Agerpres.
"Beneficiarul nerezident are obligaţia de a semna certificatul de viaţă în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt", se mai arată în lege.