G20: Redresarea economiei globale în contextul crizei COVID, inegală și extrem de incertă

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.11.2020 - 21:09
Foto: theconversation.com

Naţiunile din grupul celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii (G20) avertizează, într-un proiect de comunicat, că redresarea economiei globale rămâne ”inegală și extrem de incertă”.

SHARE

Aducerea sub control a pandemiei este esenţială pentru susţinerea redresării economiei mondiale, afirmă liderii G20 în proiectul de comunicat, relatează Reuters.

Declaraţia finală va fi publicată de liderii SUA, Chinei şi celorlalte state membre ale G20, după ce se vor întâlni sâmbătă, prin videoconferinţă.

În proiect, liderii au notat că criza coronavirusului i-a lovit cel mai mult pe membrii cei mai vulnerabili ai societăţii şi că unele ţări ar putea avea nevoie de o relaxare a datoriilor, dincolo de îngheţarea temporară a plăţii acestora, care expiră în iunile 2021.

Liderii din G20 vor reanaliza dacă vor prelungi moratoriul, numit Debt Service Suspension Initiative (DSSI), pentru alte şase luni, în primăvara anului 2021, ei susţinând un cadru comun pentru gestionarea problemelor legate de datorii, care este sprijinit şi de creditorii oficiali din Clubul de la Paris.

”Suntem hotărâţi să continuăm să ne folosim de toate instrumntele de politici, atât timp cât va fi necesar, pentru a proteja vieţile oamenilor, locurile de muncă, veniturile acestora, pentru a susţine redresarea economiei mondiale şi creşterea rezistenţei sistemului financiar, protejându-ne şi de riscurile de scădere economică”, arată proiectul de comunicat, potrivit news.ro.

Proiectul scoate în evidenţă importanţa ca creditorii şi împrumutaţii să crească transparenţa în privinţa datoriilor publice şi private, cerând creditorilor din sectorul privat să participe la efortul G20 de relaxare a datoriilor, într-o manieră comparabilă.

Liderii G20 şi-au exprimat şi sprijinul pentru ca FMI să analizeze instrumente suplimentare de susţinere a statelor.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te