După ce garsoniera de 11 metri pătrați din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca, care a fost scoasă la închiriat cu 200 de euro/lună și, apoi, vândută, cu 37.499 de euro, adică 3.409 de euro pe metru pătrat, a devenit „faimoasă”, generând o avalanșă de „meme”-uri și glume pe rețelele de socializare, și alți români, se pare că, au prins curaj.
Un cetățean a scos, de exemplu, la vânzare o casă bătrânească „renovabilă”, cu trei camere, o suprafață utilă de 60 de metri pătrați și WC în curte, în Aluniș, o comună prahoveană izolată, situată pe un drum secundar, între DN 1A, Ploiești-Cheia, și DN 1, Ploiești-Sinaia.
Prin „renovabilă”, însă, se poate înțelege demolabilă. În fotografiile postate în anunț, casa are pereții fisurați și crăpați, acoperișul cu șindrilă stă să cadă, iar prispa din lemn este aproape putrezită.
Sigur, proprietatea dispune de un teren de 1.125 de metri pătrați, cu o deschidere stradală de 25 de metri, apă curentă și energie electrică, dar se află între alte case și nu are priveliște. Singurul plus pare a fi că are apă curentă și se află „într-o zonă liniștită de deal”.
Citește și: FOTO Londra bate Clujul. Garsonieră de ȘAPTE metri pătrați, la peste 120.000 de euro
„Casa este renovabila. Necesita anumite renovari interioare. Apa curenta reprezinta un avantaj al zonei. Comuna se afla intr-o zona linistita de deal”, scrie în anunț.
Prețul apartamentelor, record absolut
Prețul imobilelor au luat complet razna în al doilea oraș ca importanță după București. Prețurile au devenit aproape prohitive în Cluj Napoca, de exemplu, crescând semnificativ de la o lună la alta.
În acest moment, metru pătrat de apartament este scos la vânzare la prețul de 2.330 euro. La începutul anului prețul era de de 2.105 euro. Este vorba de o creștere de 10% în numai 3 luni, potrivit indicelui imobiliar realizat de portalul imobiliare.ro.
În ianuarie 2020, prețul era de 1.700 euro/mp. Cel mai mic preț a fost de 895 euro/mp în plină criză financiară în 2014.
Prețurile din Cluj nu au rival nici măcar comparate cu perioada de boom imobiliar. În 2008, un metru pătrat de apartament valora numai 1.600 de euro, cu 50% mai puțin ca azi.
Cluj-Napoca este, de departe, cel mai scump oraș din România, din punct de vedere al prețurilor la case și apartamente.