În cadrul ministerului Economiei există un Program de Promovare a Exporturilor (PPE), care finanțează participarea unor firme românești la târguri și misiuni economice.
Cheltuielile cu PPE au crescut exploziv în ultimii ani, dar rezultatele au fost insignifiante, iar de bani a profitat o rețea de firme, fără să existe un impact asupra exporturilor, arată un document al ministerului Economiei, care prezintă și concluzii ale controalelor Curții de Conturi.
În 2015, PPE consuma 25 de milioane de lei, dar în 2019 a ajuns la 71 de milioane de lei. Primii beneficiari ai acestei majorări au fost firmele care intermediau participările la târguri, acestea câștigând 1,9 milioane de lei, în 2015, și 7,6 milioane de lei, în 2019.
Citește și: Mureșan (PNL), mesaj dur către Erdogan: Nu renunțăm la interesele UE pentru poza cu un dictator
Curtea de Conturi a constatat că selecția târgurilor la care PPE subvenționează participarea unor firme nu are la bază nici un criteriu obiectiv. În plus, nu se știe cum au fost selectate firmele sprijinite să ajungă la aceste târguri.
Promovarea exporturilor, către firme de apartament
Mai rău, 48% din beneficiarii așa numitului Program de Promovare a Exporturilor nu sunt exportatori. Din primii 500 de exportatori ai României, doar opt au accesat fonduri ale PPE. În schimb, beneficiare au fost firme cu cifră de afaceri infimă sau chiar zero.
Documentul ministerului Economiei prezintă cazul firmei Hilux Fashion, ai cărei asociați participau și la lucrările Consiliului de Export, de pe lângă ministerul Economiei. De exemplu, în 2014, firma a avut cifra de afaceri zero, dar a primit 174.000 de lei prin PPE. În 2018, PPE a finanțat-o cu 390.000 de lei, dar cifra de afaceri a fost de 62.000 de lei. Cu toate acestea, firma susținea că a încheiat contracte de peste 1,8 milioane de lei, la un târg de modă de la Paris. În 2019, cifra de afaceri a Hilux Fashion a fost 62.000 de lei.
“Banii destinați promovării exporturilor nu promovează exportul“, este una din concluziile ministrului Economiei, în nota de informare privind derularea PPE.
La câteva zile după ce ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a spus că programul de Promovare a Exporturilor are probleme grave și că exporturile n-ar trebui sprijinite doar pentru un grup privilegiat de firme, Mihai Ionescu, membru în Consiliul de Export, l-a atacat brutal, folosind cuvinte precum ”călău-procuror”, ”retardat de la școala de oligofreni” sau „ministrul – analfabet”. Atacul lui Ionescu era plin de greșeli gramaticale.
Citește și: Sute de foști parlamentari se judecă pentru pensiile lor speciale. Jipa și Meleșcanu mai au câte una