Să construiești un brand autohton de la zero, în industria textilelor, să te bați cu companiile gigant la nivel mondial, să-ți faci planuri de business pe câțiva ani și să ți le răstoarne autoritățile prin politici fiscale aplicate peste noapte, poate fi, în termeni optimiști, un soi de aventură.
Alina Rachieru are 39 de ani, a absolvit Științe Politice, a lucrat zece ani în bancă, iar acum scrie o poveste reală despre ce înseamnă să fii antreprenor în România.
Cum a început?
Povestea Alinei are în spate o alta și mai veche, începută în primii ani de după Revoluție, când România abia vedea zorii capitalismului.
În 1994, Vladimir Rachieru, devenit, între timp, socrul Alinei, a deschis la Oltenița o fabrică de cămăși pentru femei și bărbați. Orașul avea o istorie bogată în acest domeniu, fiind cunoscut pentru fosta cooperativă comunistă care făcea cămăși, dar care, odată cu schimbarea de regim din 1989, se prăbușise ca mai toată industria românească.
Nici privatizarea nu a reușit să resusciteze activitatea cooperativei, iar în Oltenița s-au deschis, pe rând, mici fabrici sau ateliere de confecții, cu mână de lucru deja bine instruită.
„Socrul meu lucrase 18 ani în industria cămășilor. Terminase ASE și a fost repartizat la fabrica din Oltenița.
După Revoluție, lucrurile s-au schimbat, dar el a rămas să colaboreze cu fosta cooperativă, care se spărsese, între timp, în diverse făbricuțe și ateliere de confecții.
Le găsea clienți, le aducea contracte, iar el câștiga un comision. Așa a reușit să strângă niște bani, a făcut și împrumuturi la bancă și a deschis, în 1994, fabrica lui de cămăși, tot în Oltenița“, povestește Alina Rachieru.
Între timp, afacerea începută acum un sfert de veac a devenit una de familie, de care se ocupă atât Vladimir Rachieru, cel care a fondat-o, cât și fiul său, Vlad, și Alina, soția acestuia.
În primii cinci ani, fabrica a funcționat cu utilaje second-hand cumpărate de la fosta cooperativă din localitate, apoi au fost schimbate integral cu altele noi.
Fabrica familiei Rachieru produce cămăși pentru export, având clienți din Germania și Olanda care au, la rândul lor, contracte cu alte firme din Belgia, Austria, Elveția sau Japonia.
„Lucrăm în sistem de lohn sau semilohn, în sensul că, dacă la lohn tu primești de la clienți absolut tot și adaugi doar manopera, la semilohn primim doar țesătura, iar de restul materiei prime ne îngrijim noi să o achiziționăm.
Producem, prin aceste contracte ale fabricii, aproximatix 15.000 de cămăși lunar, iar anul trecut am avut o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro, cu un profit de 2-3%“, spune Alina Rachieru.
----------------------
Citește dosarul integral Made in Romania
Made in Romania. Cum să faci afaceri cu un guvern ostil investitorilor privați
Brandurile care ne-au făcut cunoscuți în lume
Cum e România pentru oamenii de afaceri
Mădălina Ion, consultant de afaceri: Ce e de făcut
Octavian Bădescu, om de afaceri: Mai vreau să fiu antreprenor? Hmmm…
----------------------
Forța de muncă, marea problemă
Dacă la începutul anilor 2.000 la fabrica familiei Rachieru, B&D International, munceau 260 de oameni, acum mai sunt 120 de angajați, marea majoritate a lor, circa 80%, fiind însă păstrați încă din anii ’90.
Forța de muncă este, așa cum spune Alina Rachieru, principala problemă cu care se confruntă domeniul confecțiilor. De ce mâna de lucru se găsește greu? Sunt mai multe motive, explică reprezentanta fabricii din Oltenița.
„În confecții e o vorbă: multă muncă pe bani puțini. O confecționeră are salariul minim pe economie, e plătită la normă.
Ajutoarele sociale
ne dau în cap nouă,
celor care avem nevoie
de oameni la muncă
Salariile sunt mici, pentru că și manopera e mică. Noi le acoperim angajatelor noastre și cheltuielile de transport, pentru a veni la serviciu, ținând cont că multe dintre ele sunt din localități apropiate de Oltenița.
Însă e foarte greu să aducem forță de muncă tânără, în principal pentru că tinerele nu vor să muncească în confecții. Preferă șomajul, preferă ajutoarele sociale, dar nici nu vor să audă să muncească în fabrică“.
Fabrica din Oltenița ar mai avea nevoie de cel puțin 10-12 angajate, circa 10% din numărul salariaților de acum, asta pentru a putea produce mai mult, pentru a se dezvolta și a-și ajuta și clienții să crească. Dar e un cerc vicios din cauza lipsei de personal.
Ultima experiență de a angaja confecționere a fost în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unui eveniment organizat de Forțele de Muncă. Rezultatul?
„Cei de la Forțele de Muncă ne-au selectat 16 persoane calificate, femei care au lucrat în confecții și care aveau vârste de la 45 de ani în sus.
Erau femei în șomaj, rămăseseră fără loc de muncă. Din 16, au venit la interviu 12, patru au zis din start că nu vin nici la interviu și au renunțat, în acest fel, și la ajutorul de la stat. Iar, din cele 12, abia am reușit să conving două să se angajeze.
Toate sunt bolnave închipuite, nu au certificate de la medic, dar îți spun că nu pot munci, pentru că nu le permite sănătatea. Pur și simplu, orice variantă le ofeream de a munci la noi în fabrică, o refuzau. Nu voiau să muncească“, mai spune Alina Rachieru.
Tinerele sunt și mai greu de convins. În ultimii doi ani, din 15 fete venite la fabrică, după terminarea liceului, au reușit să păstreze doar două-trei.
„Le oferim calificare în fabrica noastră, carte de muncă, salariul care se practică în această industrie și care, poate, nu este prea mare, dar e un venit sigur și constant.
Însă tinerele preferă să stea acasă, în șomaj sau pe ajutor social. Aceste ajutoare sociale efectiv ne dau în cap nouă, celor care avem nevoie de oameni la muncă, pentru că nu ai cum să-i determini să vină la muncă cât timp câștigă niște bani de la stat făcând nimic“, adaugă Alina Rachieru.
Piedici din partea statului
Pe lângă problemele cu forța de muncă, reprezentanta fabricii din Oltenița mai spune că, în ultimul an și jumătate, planurile de business le-au fost date peste cap și de politicile fiscale ale statului.
Concret, două majorări ale salariului minim pe economie le-au afectat activitatea. Odată cu aceste majorări salariale și de taxe, au venit și scumpirile conexe, la facturile de gaz, de electricitate, a crescut prețul la materia primă, la carburanți.
Conform Alinei Rachieru, pentru a acoperi cheltuielile venite odată cu cele două majorări ale salariului minim, ar fi avut nevoie de un plus de 15% negociat la contractele cu clienții fabricii, companii din străinătate: „Toți clienții ne-au zis că ne dau 7% în plus.
După modificările impuse de majorările salariale, a pierdut un client din Olanda, care a plecat cu producția în Asia
Dacă vrem 15%, ne-au transmis să ne pregătim că se mută cu producția în altă parte. După aceste modificări impuse de majorările salariale, am pierdut un client din Olanda, care a plecat cu producția în Asia, iar noi am rămas fără un contract prin care făceam 60.000 de cămăși anual“.
Conform acesteia, păstrarea clienților este cu atât mai sensibilă cu cât concurența, la nivel internațional, este foarte mare. Iar dacă oferta ieftină a fabricilor de confecții din Asia poate fi combătută în domeniul calității și în privința distanței, mai greu, spune Alina Rachieru, este să concurezi cu fabrici europene, din state precum Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Macedonia, care oferă și un preț atractiv, și calitate.
Cum să crești un brand românesc
În ciuda concurenței externe, a problemelor legate de forța de muncă și a măsurilor fiscale imprevizibile ale statului român, în ciuda crizei financiare de acum zece ani, care a adus-o în pragul falimentului, fabrica de cămăși din Oltenița a reușit să crească.
În perioada 2012 – 2014, cu ajutorul unui proiect european în valoare de circa 400.000 de euro, familia Rachieru a retehnologizat fabrica, mărind, astfel, producția. În paralel, au construit, prin fonduri proprii, încă o jumătate de fabrică, tocmai pentru că aveau foarte multe comenzi.
Pe lângă contractele cu clienții din afara țării, la fabrica din Oltenița se produce și un brand propriu de cămăși pentru femei și bărbați. Povestea Pineberry se leagă exclusiv de numele Alinei Rachieru, fostă corporatistă din București, care în concediul de creștere a copilului, în 2010, a început să facă cămăși pentru corporatiști.
„Lucram în bancă și aveam nevoie, zilnic, de câte o cămașă, iar oferta pe piața locală era destul de limitată. Așa am început cu Pineberry, într-o formă nu foarte serioasă și fără a avea un plan de afaceri.
După ce am născut, am rămas acasă în concediu maternal și, pentru că eram foarte activă și aveam multe ajutoare în jur, am zis că trebuie să fac ceva.
Într-o zi, soțul meu mi-a spus să merg cu el la fabrică și mi-a dat ideea de a începe să gândesc modele de cămăși pentru colegii mei din bancă.
Asta pentru că eu îmi făceam cămășile la fabrica noastră, iar colegii mă întrebau mereu de unde le am, mă rugau să le fac și lor, dar nu puteam întrerupe producția fabricii pentru a face câteva cămăși separat“, povestește Alina Rachieru.
----------------------
Citește dosarul integral Made in Romania
Made in Romania. Cum să faci afaceri cu un guvern ostil investitorilor privați
Brandurile care ne-au făcut cunoscuți în lume
Cum e România pentru oamenii de afaceri
Mădălina Ion, consultant de afaceri: Ce e de făcut
Octavian Bădescu, om de afaceri: Mai vreau să fiu antreprenor? Hmmm…
----------------------
Atunci, însă, odată cu ideea de a produce două colecții mici de cămăși exclusiv pentru colegii de serviciu, tânăra a gândit 20 de modele pentru femei și alte 10 pentru bărbați. În total, o sută de cămăși, pe care le-a dus, într-o, zi la bancă și le-a vândut pe toate.
„Așa s-a născut Pineberry, care este acum brandul nostru pe piața românească. Am renunțat la jobul în bancă și m-am dedicat exclusiv fabricii.
Deși nu aveam niciun fel de studii în domeniu, am mers la multe târguri internaționale de profil, am făcut diverse cursuri, așa am început să învăț să fac modele de cămăși, pe care acum le lucrăm pentru piața locală.
Vindem atât pe site, cât și într-un magazin deschis anul acesta într-un mall din București. Recent, am început să facem și rochii, derivate din cămăși.
Ca planuri de viitor, ne îndreptăm spre extinderea Pineberry pe piața românească, fie prin alte magazine ale noastre, fie în sistem de franciză.
Am experimentat deja acest sistem, în ianuarie anul acesta, când un român din Marea Britanie a preluat brandul nostru, în franciză, și vinde, printr-un magazin online, în Regatul Unit“, adaugă reprezentanta fabricii din Oltenița.
Despre cum este perceput, în țară, un brand românesc, Alina Rachieru susține că problemele rămân din partea statului. În ciuda declarațiilor populiste ale politicienilor, nu oferă sprijin pentru producătorii locali, cel puțin pentru cei din domeniul confecțiilor.
„Acum câțiva ani, noi, producătorii autohtoni din confecții, aveam un avantaj: statul ne plătea standurile la târgurile de profil de peste hotare, biletul de avion, precum și jumătate din costul cazării.
La un târg așa mare, participarea este costisitoare, circa 15.000 de euro, pentru că doar standul te costă 10.000 de euro.
Și e important să fii la aceste târguri, unde găsești potențiali clienți. Acum vreo doi ani, însă, la un târg de acest tip care a fost la Paris, producătorii români s-au trezit că organizatorii le-au spus că statul român nu a plătit nimic, astfel că oamenii au fost nevoiți să-și plătească singuri toate costurile“, mai spune Alina Rachieru.
Partea bună, mai arată aceasta, este interesul tot mai crescut al românilor pentru brandurile autohtone, produsele românești, inclusiv cele din domeniul textilelor, sunt căutate și apreciate pe piața internă.
----------------------
Citește dosarul integral Made in Romania
Made in Romania. Cum să faci afaceri cu un guvern ostil investitorilor privați
Brandurile care ne-au făcut cunoscuți în lume
Cum e România pentru oamenii de afaceri
Mădălina Ion, consultant de afaceri: Ce e de făcut
Octavian Bădescu, om de afaceri: Mai vreau să fiu antreprenor? Hmmm…
----------------------
