Un avion nuclear al SUA B-52H, misiune în Baltica, la câteva zeci de km de orașul lui Putin, St.Petersburg
Un Boeing B-52H Stratofortress (număr de înregistrare 61-0036, indicativ PIOUS 97) al USAF a efectuat la 12 noiembrie o misiune extinsă în Europa de Nord și de Est. La un moment dat, a fost la câteva zeci de kilometri de St. Petersburg.
Bombardierul B-52H Stratofortress a decolat de la baza aeriană Morón din sudul Spaniei, a efectuat o operațiune de realimentare în aer la est de Regatul Unit, înainte de a-și continua ruta deasupra Mării Nordului, Danemarcei și Germaniei.
Aeronava a intrat apoi în regiunea baltică, unde a fost escortată de avioane de vânătoare NATO, în timp ce un AWACS NATO și un avion britanic RC-135W Rivet Joint operau în aceeași zonă.
B-52H a orbitat mult timp între Estonia și Letonia, zburând aproape de granița cu Rusia și la doar câteva zeci de kilometri de Sankt Petersburg, înainte de a se îndrepta spre sud-vest pentru întoarcere.
Un avion nuclear al SUA B-52H, misiune în Baltica, la câteva zeci de kilometri de orașul lui Putin, St.Petersburg
Apropierea de St Peterburg, considerat „orașul lui Putin”, care acum a avut mai multe proteste împotriva războiului Rusiei în Ucraina, este un mesaj pentru Kremlin.
Cariera lui Putin a început la St Petersburg și evoluat de la roluri administrative timpurii, la conducerea securității naționale și apoi la Kremlin, o domnie de lungă durată.
Ascensiunea sa politică a început în administrația de la Sankt Petersburg (1990–1997).
Misiunea bombardierului B 52H reprezintă o demonstrație clară a capacităților de atac la distanță ale NATO și a angajamentului său continuu față de operațiunile de descurajare de-a lungul Flancului estic.
Pentagon ceruse reducerea forțelor americane în Țările Baltice
Operațiunea bombardierului american vine după ce Pentagon a propus reducerea prezenței militare americane în statele baltice.
Congresmanul republican Don Bacon a dezvăluit acest lucru într-un interviu acordat publicației lituaniene Delfi.
Bacon a răspuns la o întrebare despre prezența militară americană în țările baltice, în urma deciziei de retragere a unor trupe din România.
El a menționat că „unii angajați” ai Departamentului Apărării au ridicat idei similare cu privire la țările baltice.
„Da, acum aproximativ o lună, unii angajați ai Pentagonului au sugerat reducerea prezenței militare în statele baltice și reducerea asistenței militare. Congresul a respins categoric această inițiativă”, a declarat congresmanul, potrivit Militarnyi.
Bacon și-a exprimat îndoielile că planurile sunt încă active, „dar Pentagonul încă tace”.
„Deci, chiar nu știu. Dar există o hotărâre puternică în Congres de a menține prezența americană și nivelul asistenței financiare pentru antrenarea și sprijinirea statelor baltice”, a adăugat el.
Citește și: NATO pregătește reacția la „războiul hibrid” al Rusiei. Aliații discută un răspuns armat
Congresmanul a subliniat că, dacă Rusia intenționează să provoace NATO, probabil că o va face în statele baltice.
„Dacă rușii vor să testeze hotărârea NATO, o vor face acolo. De aceea avem nevoie de o prezență în statele baltice. Cu condiția ca guvernele baltice să o dorească, trebuie să acționăm în acord cu toate cele trei țări”, a declarat Bacon.
Citește și: Avioane de luptă ale Franței și Belgiei au străbătut România spre Marea Neagră. Au realimentat in Ungaria
La sfârșitul lunii octombrie, Ministerul Apărării din România a confirmat că SUA își va reduce prezența militară pe flancul estic al NATO, inclusiv pe teritoriul românesc, ca parte a unei revizuiri mai ample a forțelor americane din Europa.
Aceste declarații vin pe fondul amenințărilor tot mai mari la adresa securității și provocărilor din partea Rusiei.
La începutul lunii noiembrie, o barcă de pază de frontieră FSB care arbora pavilionul PMC Wagner, ai cărei mercenari luptaseră anterior în Ucraina, a fost observată pe râul Narva, care separă Estonia și Rusia.