Bani în plus pentru bugetari: Cu cât se măresc salariile funcționarilor de la 1 ianuarie 2023

DE Alin Crișan | Actualizat: 29.11.2022 - 18:53
Ghișeu - Foto: Economica
Ghișeu - Foto: Economica

În schimb nu se majorează salariile demnitarilor, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dan Cărbunaru, după ședința de Guvern.

SHARE

Salariile bugetarilor se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat marți de Ministerul Finanțelor. 

„Demnitarii sunt cei care trebuie să ofere un exemplu de cumpătare. Salariile demnitarilor rămân la nivelul anului acesta”, a spus Cărbunaru.

Citește și: Sărbătoare pentru zeci de ofițeri SRI, SPP, MAI și MApN: Au fost înaintați în grad de Iohannis

Drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie 2023, faţă de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăşi grila, iar indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora se menţin la nivelul de la finalul acestui an, potrivit unui Proiect Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicat marţi de Ministerul Finanţelor. „Art. I. - (1) Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 12 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare cu 2.500 lei”, se arată în proiectul menţionat.

În document se precizează că pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcţie similară în plată, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară se stabileşte la nivelul reglementat pentru anul 2022 în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.

Citește și: Unul dintre bătăușii din sala de forță din Iași, membru de elită al SRI: Scandal pornit de la o fată

De asemenea, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepţia soldei de grad şi a salariilor de grad, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Pe de altă parte, conform proiectului, „prin derogare de la prevederile alin. (1) al art. 13 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te