"De astăzi devine oficială schimbarea denumirii EximBank în Exim Banca Românească, o bancă românească de top - poziţia a 8-a în clasamentul băncilor după activele administrate, un partener de banking de încredere pentru persoane fizice şi juridice", anunţă banca.
Se lansează Exim Banca Românească
"Deşi ne schimbăm denumirea, rămânem consecvenţi în ceea ce priveşte misiunea noastră: să susţinem creşterea prosperităţii în România, să construim parteneriate durabile pentru bunăstarea socială şi performanţa economică a clienţilor noştri prin accelerarea intermedierii financiare", arată Exim Banca Românească.
Citeşte şi: Profiturile marilor bănci din Statele Unite arată puține semne de dificultăți în industrie
Până acum, Eximbank era entitatea bancară de stat care asigura credite pentru exportatorii români.
"Banca va continua să îşi desfăşoare activitatea pe cele două direcţii principale: activitate în nume şi în cont propriu - ca orice altă bancă comercială universală de pe piaţă, respectiv activitate în numele şi în contul statului - independent de componenta comercială, va acţiona în continuare pe segmentul garanţiilor şi asigurărilor de stat, conform mandatului primit din partea statului român.
Întreaga noastră strategie de business se concentrează pe construirea unei baze solide pentru creşterile viitoare şi avem încredere că vom reuşi să facem acest lucru aşa cum am reuşit să ne dezvoltăm accelerat în ultimii 10 ani, construind un brand puternic pe piaţa bancară", a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al Exim Banca Românească, conform Agerpres.
Citeşte şi: Șeful Băncii Mondiale, David Malpass, îmbunătăţeşte ușor perspectivele de creștere globală
Oficialul băncii a adăugat că, în ceea ce priveşte liniile strategice generale, Exim Banca Românească îşi propune să crediteze responsabil, să încurajeze economisirea şi în general, să sprijine toţi clienţii cu consiliere şi soluţii financiare potrivite, fie ei clienţi retail, corporativi sau din sectorul public.
Pe segmentul persoanelor fizice, banca se va concentra pe atragerea de resurse în lei şi valută, inclusiv depozite la termen şi conturi de economii, iar pentru companii va urmări structurarea unei oferte de produse care să acopere întregul ciclu de finanţare al acestora, concomitent cu menţinerea abordării personalizate pentru anumite segmente de clienţi corporate.
Eficienţă. Flexibilitate
Modelul eficient şi flexibil al reţelei teritoriale - 83 de sucursale destinate persoanelor fizice şi microîntreprinderilor şi 26 de Centre de Afaceri dedicate exclusiv segmentului corporate, permite băncii să fie aproape de clientela de retail şi corporate şi să implementeze diverse programe de dezvoltare româneşti şi europene.
După finalizare fuziunii dintre EximBank şi Banca Românească la sfârşitul anului trecut, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor EximBank a apobat schimbarea denumirii băncii în Exim Banca Românească, începând din 10 mai 2023, subliniind astfel extinderea adresabilităţii băncii şi către persoanele fizice.
Odată cu schimbarea denumirii, banca va avea şi o nouă identitate de brand. Aceasta are ca element central fuziunea dintre cele două bănci, valorificând notorietatea celor două branduri - prin păstrarea prescurtării Exim şi alăturarea denumirii Băncii Româneşti, şi include în paleta de culori tricolorul (roşu, galben şi albastru) pentru accentuarea "naţionalităţii" băncii şi promovarea valorilor româneşti.