5.000 de proiecte vitale, de 10.000.000.000 €, sunt blocate din cauza plăţilor restante ale statului. Programul de Guvernare PSD - PNL - UDMR 2024 - 2028 este un document ambiţios, care are probleme de aplicare, încă de acum.
În el, coaliţia promite "finalizarea proiectelor din programele naționale (PNDL, Anghel Saligny)". Este vorba despre un program multianual, pentru perioada anilor 2025 – 2030.
5.000 de proiecte vitale, de 10.000.000.000 €, sunt blocate din cauza plăţilor restante ale statului
Aşa cum se observă, intrarea în pâine a consumării banilor este decalată cu un an, faţă de anul de debut al programului de guvernare, iar ieşirea din program este decalată în plus cu doi ani. Asta arată cam cum presupun politicienii din coaliţie că se vor folosi banii: cu o întârziere de până la doi ani.
Surse de finanțare: bugetul de stat, 52 de miliarde de lei, conform Programului de Guvernare PSD - PNL - UDMR 2024 - 2028. Ministerul Dezvoltării, lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţase iniţial o dimensiune de buget de 65 de miliarde de lei.
Indiferent câţi bani sunt alocaţi până la urmă, problema este că programul sau programele deja s-a(u) blocat. Motivul? Simplu: restanţele existente deja, din anii trecuţi sau cel puţin de anul trecut.
Citeşte şi: Lista proiectelor PNDL 3 din județul Iași: 227 de planuri pentru 740 milioane euro
"Există cereri de plată în valoare de 4,1 miliarde de lei, care nu au fost plătite", a declarat recent Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. "Vom plăti datoriile, iar pentru acest lucru este necesar să avem un sistem de priorități", a adăugat acesta.
Motivul este că, "pentru investițiile finanțate din Anghel Saligny și din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), există cereri de plată în valoare de 4,1 miliarde de lei, care nu au fost plătite".
"Vom putea accepta noi facturi doar după ce vom plăti aceste datorii", a spus Attila. Deci, blocajul este moştenit de la precedentul guvern şi precedentul ministru al Dezvoltării.
Citeşte şi: Veștea Adrian: Prin programul Anghel Saligny vor fi finanţate 100 de noi proiecte de infrastructură
Este vorba despre bani pentru dezvoltarea României profunde, cea în care, când ajungi cu maşina, descoperi că rişti să-ţi rupi planetarele maşinii şi să nu poţi să bei apă potabilă, dacă te opreşti puţin.
22,5 miliarde de lei sunt destinate pentru proiectele de alimentare cu apă și canalizare. Alte 30 de miliarde de lei vor fi folossite pentru construcţia de drumuri și poduri. Încă 13 miliarde de lei, pentru sisteme noi de distribuție a gazelor naturale.
5.000 de proiecte vitale, de 10.000.000.000 €, sunt blocate din cauza plăţilor restante ale statului - Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea
În anul 2024, au fost efectuate transferuri de la bugetul de stat, pentru realizarea obiectivelor de investiții prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare totală de aproximativ 11,8 miliarde de lei, pentru toate solicitările de transferuri depuse de beneficiarii programului, până la data de 14.10.2024, mai arată Guvernul, conform Digi24.
Proiecte vitale, blocate
În prezent, sunt înregistrate solicitări de transfer, pentru anul 2024, neonorate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare totală de 3,7 miliarde de lei. Evident, restul de 400 de milioane de lei sunt pe programe din anii precedenţi.
Beneficiarii programului nu mai pot depune, în cursul anului 2025, noi solicitări de transferuri, până la achitarea de către minister a tuturor sumelor restante, aferente anului 2024.
Astfel, Guvernul a stabilit ca solicitările de transferuri depuse de către beneficiarii programului, în cursul anului acesta, să fie executate de către Ministerul Dezvoltării pe baza unor criterii de prioritizare.