România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la vânzarea de carte, cu numai 20 de milioane de cărţi vândute anual, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii.
Prin comparație, în Italia se comercializează aproximativ 190 de milioane, iar în Franţa 430 de milioane de volume.
Ministerul Culturii a lansat la începutul acestei luni campania de promovare „Citeşte româneşte", un proiect realizat cu sprijinul eMAG, al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Editorilor din România, cu scopul declarat de a promova scriitorii români și de a crește consumul de carte.
Mai mulți scriitori, printre care Lavinia Braniște, Florin Bican, Raluca Poenaru, Laura Grunber, Robert Șerban sau Ioan Es. Pop, arhitectul Adrian Majuru ori soprana Felicia Filip au fost filmați în timp ce îndeamnă la lectură sau recomandă o carte românească de literatură.
I-am rugat pe doi dintre scriitorii care au participat la campanie să răspundă la următoarele trei întrebări:
- De ce ați acceptat să participați la această campanie?
- În ce măsură credeți că va avea un impact benefici pentru literatura română și, implicit, pentru scriitori?
- Cum vi se pare pozițiile celor care au criticat campania?
De asemenea, am cerut și unui scriitor care a criticat încă de la început campania să explice de ce consideră că nu avea efecte printre cititori și pentru autori.
Bogdan Alexandru Stănescu, scriitor: Literatura română poate fi ajutată doar oferind ceva autorului
Campania actuală de „promovare a literaturii române” se înscrie într-o serie lungă de mimări ale activității menite să scoată scriitorul român din mlaștina în care stă de 30 de ani.
Ce mă deranjează pe mine este tocmai ideea preconcepută și plăcut de rostogolit pe limbă că „literatura română/ scriitorul român” au nevoie de promovare: nu, literatura autohtonă nu de promovare are nevoie - există un circuit editorial care, odată ce absoarbe autorul român, va sfârși inevitabil prin a-l promova.
Nu e nevoie de intervenția unui minister care, în colaborare cu un retailer online, să arunce alandala într-o campanie mii de titluri cu reducere, pentru ca autorul respectiv să intre în conștiința publicului.
Pentru că acest lucru nu se va întâmpla: e acolo o lipsă de organizare și chiar de „discriminare” ce face imposibilă distincția între literatura pentru copii, literatura română clasică și autorii români în viață.
Iarăși, niciun personaj filmat repetând obsesiv: „Citește românește!” nu va atrage un cititor neutru către literatura națională contemporană. Dacă această campanie s-ar fi desfășurat în mijlocul pădurii, în Munții Parâng, ar fi fost la fel de benefică literaturii române cum e acum, în spațiul online (care tot ”una selva oscura este”).
Ce tot spun de ani de zile este că literatura română poate fi ajutată doar oferind ceva autorului ei, personajul colectiv numit „scriitorul român”, cel care, cu foarte mici excepții, este nu un liber-profesionist, ci prestează joburi care mai de care mai diverse și mai ”normale” și care-și urmează obsesia, i.e. scrisul, seara, în weekenduri sau în concedii.
Asta e condiția post-revoluționară a scriitorului român activ: a unui obsedat, a unui criminal în serie care iese de la serviciu și-și urmărește victimele de pe acoperișuri, în miez de noapte. Și trebuie s-o spunem pe șleau: în aceste condiții, crimele lui sunt departe de a fi „perfecte”.
Cred că în lipsa calității de „profesionist” al scrisului (a se citi „persoană dedicată total acestei activități, din care-și câștigă existența”), reușitele scriitorului român actual/mediu sunt adevărate minuni. Și trebuie tratate ca atare.
Cine vrea să sprijine literatura română trebuie să gândească modalități absolut pragmatice de a crea sisteme de burse, de premii, să pună bazele unor rezidențe literare, să gândească înființarea unor „colonii de creație”.
Iar toate aceste lucruri sunt perfect realizabile, atât în colaborare cu universitățile, cu muzeul național al literaturii, și chiar cu Uniunea Scriitorilor.
Numai că trebuie să gândești proiectul exact așa: întrebându-te, din capul locului cum poți ajuta literatura. Cum o poți ajuta pe bune, nu doinind.
Lavinia Braniște, scriitoare: Trebuie lucrat inteligent, atent, meticulos
1. Am impresia că despre această campanie misterioasă nu s-au știut prea multe lucruri până în ziua în care a început. Eu am acceptat invitația Editurii Arthur de a face un video de treizeci de secunde în care mă prezint pe mine și cărțile publicate la ei.
Știam că va fi parte din ceva organizat de minister, dar mai multe n-am știut.
Recunosc că am avut o strângere de inimă când am văzut ce-a ieșit, deși inițial mă bucurasem să aud că există, în sfârșit, o inițiativă din partea autorităților în acest sens.
Literatura română contemporană are în mod real nevoie de sprijin ca să ajungă mai aproape de cititori.
2. Impactul va fi pe măsura efortului depus și pe măsura viziunii, adică aproape zero, din păcate.
Nu poți să distribui pe Facebook niște selfie-uri de scriitori și apoi să bifezi într-un raport de activitate că te-ai străduit. Pentru că se vede cu ochiul liber că nu te-ai străduit.
Trebuie lucrat inteligent, atent, meticulos, cu multă răbdare în tot ce înseamnă educație și cultură.
Trebuie sprijinite bibliotecile locale și școlare prin programe transparente de achiziții de literatură română contemporană, ajutate librăriile independente să supraviețuiască, mai ales în orașele mici, create evenimente de calitate pentru care artiștii să primească onorarii, întâlniri cu elevii în școli și câte și mai câte.
Lucrurile astea nu se vor face peste noapte. Trebuie început de undeva, e drept, dar început cu o dorință reală de a schimba lucrurile în bine.
3. Mi se par legitime. La fel cum am fost de acord și cu cei care au zis că, de bine, de rău, măcar s-a mișcat ceva.
Robert Șerban, scriitor: De ce aș refuza o foarte bună intenție?
Am fost contactat de către PR-ul editurii Tracus Arte (editură unde am publicat două volume de poezie) și rugat să trimit o înregistare video cu mine citind un poem, dintr-un volum, pentru o campanie a Ministerului Culturii de promovare a lecturii; campanie realizată împreună cu mai multe edituri.
De ce aș refuza o foarte bună intenție? De ce mi-aș fi refuzat editura, care publică poezie, când știu exact cât de greu se vând cărțile autorilor români și ce efort se face pentru publicarea lor?
Apoi, când am văzut promoul, din campanie, realizat de către soprana Felicia Filip, am zâmbit larg. Foarte larg. Am o vârstă care îmi permite să povestesc despre Cântarea României, fiindcă am trăit-o pe viu.
Or, ce-am văzut acolo, în acel promo, era o… cântare a lecturii.
Nu știu dacă doamna Filip a spus ce a spus fiindcă așa a simțit sau fiindcă i s-a dat un text pe care l-a învățat și, apoi, l-a interpretat cu tot sufletul Domniei sale.
Dar, și într-un caz, și în celălalt, trebuia să existe un regizor, un producător al campaniei care să spună: stop, asta nu se poate, e din alt film, nu din cel pe care vrem noi să-l facem.
Doamna Felicia Filip nu are nicio vină.
Adecvarea trebuia “reglată” de către cel care s-a ocupat de această campanie de promovare.
Sunt firești reacțiile critice și binevenite. Să vă spun că în scurta înregistare pe care am trimis-o – obișnuit, cât de cât, cu camerele de filmat, fac de 21 de ani televiziune – nu s-a făcut niciun montaj?
Da, sună bine, mi s-a respectat libertatea, doar că tare mi-aș fi dorit să taie cineva secunda aia când mi-am întins mâna spre telefonul cu care m-am filmat și am dat STOP.
Păcat: o bună intenție, cu efect de bumerang.
