Dan Grigore, la 80 de ani. Refuzat la școala de muzică, interzis de Elena Ceaușescu, pe scenele lumii.
Este vorba despre oameni care au deschis ochii, au crescut şi s-au format în vremuri grele, în care nu jucai orice pe tablete, în care nu se ascultau manele la căşti şi presiunea sărăciei, combinată cu o educaţie strictă, forţa formarea de caractere.
Tatăl său, Nicolae Grigore, era ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucuresti, șef de promoție, apoi bursier timp de doi ani, la Paris. Talentul muzical l-a moștenit de la mama sa, remarcabil înzestrată. Sub influența ei, a început să cânte la pian la 3 ani și s-a dedicat carierei muzicale.
Marele pianist Dan Grigore, la 80 de ani
Este unul dintre discipolii Floricăi Musicescu, alături de mari nume, ca Dinu Lipatti, Corneliu Gheorghiu, Radu Lupu, Madeleine Cantacuzino, Paul Dan, Sorin Enăchescu, Mihai Brediceanu, Svetla Protich, Marietta Orlov, Myriam Marbe, Mîndru Katz, Tamás Vesmás, Shulamith Shapira sau Maria Fotino.
Şi parcă nu a ajuns Florica Musicescu, a mai fost şi discipolul marii Cella Delavrancea. După ce a studiat cât China, la mari şcoli de pian clasic, a început să concerteze, apoi a intrat în conflict cu Ceauşescu, când nu a vrut să-l susţină public, aşa că i s-a interzis să iasă din ţară.
Citeşte şi: Ileana Popovici își reîntâlnește prima iubire după trei decenii. Se căsătorește la 50 de ani
Este un mare artist român, o persoană publică respectată şi un manager cultural remarcabil, om de radio şi televiziune. A avut carieră didactică şi funcţii publice. Şi, spre deosebire de alţi artişti, se manifestă public şi ca un intelectual de rasă.
Mare microbist, rapidist până-n vârful unghiilor de pianist
„Dan Grigore este un talent excepţional care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent în România” – Mihail Jora, profesorul de armonie şi compoziţie al lui Dan Grigore
Mare microbist, s-a retras recent din Clubul Aristocratic Rapid şi, evident, şi din funcţia de preşedinte de onoare al acestei entităţi, stârnind rumoare şi fiind contracurent, aşa cum îi este obiceiul. Şi nu doar în sport.
Citeşte şi: „Cui mă lași?”, țipătul lui Dan Spătaru la nunta Pompiliei Stoian. Artista îi dedică „Prieten drag”
Dan Grigore: „Mai bine un meci al Rapidului, decât un concert mediocru!”
Are o atitudine, o mimică şi un complex de gesturi paradoxale. Pe cât de extrovertit este atunci când vorbeşte, exprimându-şi ideile, pe atât de interiorizat este atunci când cântă la pian: stă nemişcat ca o lumânare, sobru, concentrat şi restul e povestea unui mare pianist, ale cărui degete sunt alerte, expresive, multiregistru.
Nu l-au primit în gimnaziu, la şcoala de muzică
Dan Grigore a povestit odată cum i-a fost refuzată înscrierea în gimnaziu, la o şcoală de muzică ce se bucura de toate aprobările autorităţilor comuniste. Probabil că stătea de atunci prea vertical, pe scaun, în faţa pianului.
Marele pianist şi-a încheiat până la urmă studiile preuniversitare la Liceul Uzinei Chimice Vulcan.
A copilărit în Drumul Sării, un cartier de locuinţe ieftine, făcute pentru ofiţeri. "Tatăl meu a fost pilot, profesor de aviaţie şi ofiţer de modă veche", povestea Dan Grigore, apoi continuă: "Cutremurul din 1940 a prins aceste case în stadiul de „roşu”, încă nu erau gata".
Casa care nu a căzut la nici un cutremur
Bănuim că este vorba despre regiunea din Bucureşti situată dincolo de Academia Militară, spre Drumul Taberei şi Drumul Sării.
”Părinţii mei, care stăteau undeva într-o cameră, în imensa clădire a Şcolii de Război, actuala Academie Militară, s-au repezit pe jos, până în cartierul Drumul Sării, ca să vadă ce s-a întâmplat cu casa", încă nefinisată, istoriseşte Dan Grigore.
"Şi au găsit-o intactă şi intactă a fost şi la cutremurul din 1977”, a povestit Dan Grigore, într-un interviu mai vechi, conform retetesivedete.ro.
Scufiţa Roşie şi simţul umorului
Debutează la vârsta de 14 ani, într-un concert cameral Enescu, alături de soliști consacrați. Între 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu
Este un tip cu simţul umorului foarte dezvoltat şi capabil de o autoironie complexă. Să-l ascultăm de exemplu povestind plastic cum a fost cu Scufiţa Roşie:
"Să fi avut 3-4 ani, nu mai ştiu exact, dar îmi amintesc că, după aceea, am început să compun nişte mici piese, care încercau să reproducă muzical scene şi poveşti.
A fost de exemplu Scufiţa Roşie, pe care o cântam cu inserţii de text, că trebuia să mă opresc şi să spun «Acum vine cutare».”, își amintea Dan Grigore. Musafirii erau, inevitabil, victime inocente."
Femeia puternică de lângă el
Soţia, Margareta, a stat alături de el toată viaţa lui. Un caracter foarte puternic, aceasta l-a ajutat inclusiv atunci când urmaşii Cellei Delavrancea l-au adus în pragul executării silite, acum 19 ani, pentru bunuri ale Cellei Delavrancea care erau în muzeul dedicat acesteia, pe care îl făcuse cu banii săi proprii.
Citeşte şi: Vasilica Tastaman revine din exil și moare înainte să urce pe scenă. Iubirile care au „măcinat-o”
Acum, băiatul şi-a ales propriul drum, luându-şi doctoratul în Biologia Cancerului, în Statele Unite. Dar cum trăieşte omul Dan Grigore? Să-l lăsăm să spună, aşa cum a făcut-o pentru Formula As.
"Cafelirea", dieta şi plimbările
"După ce ne cafelim și ne luăm micul dejun (care e din ce în ce mai mic, fiindcă mă ține Marga, soția mea, la dietă), plecăm în mici excursii, de unii singuri, prin București și împrejurimi.
Am fost în plimbare la Domeniul Știrbey, am fost la Potlogi, la Comana, la Mânăstirea Căldărușani. Uneori, când e soare, ne aventurăm până mai departe, de pildă, la Drumul Șirnei, unde stăm „la Gheorghiță”, la un popas, și ne uităm cum se desenează pe cer creasta Pietrei Craiului.
Ieșiri care se sfârșesc spre seară, când ne întoarcem de unde-am plecat. Nu există ceva care să înlocuiască în totalitate bucuria de a fi în lume, cu prietenii, dar excursiile astea ne fac bine."
Debutează în activitatea didactică în anul 1967, când primește o clasă de pian la Conservatorul de Muzică din București. Va activa la această catedră până în anul 1979, când este constrâns de autoritățile vremii să renunțe la clasa de pian.
Marginalizat de Elena Ceaușescu
Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzica din Viena (clasa profesorului Richard Hauser).
Datorită refuzului său de a îl sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau (1968), bursa de doi ani la Universitatea Madison - Wisconsin - SUA (1969-1971) și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache (1979). De asemenea i se interzice să mai susțină concerte în străinătate. În 1987 primește o invitație din partea guvernului american pentru o călătorie de o lună în Statele Unite în cadrul programului International Visitor. Invitația este refuzată de Elena Ceaușescu personal.
După Revoluția din 1989 și prăbușirea regimului comunist, își reia activitatea didactică la cererea studenților, în calitate de profesor de pian la Universitatea de Muzică din Bucureșt
Imediat după Revoluția din 1989, în perioada ianuarie-mai 1990, este numit director al Filarmonicii George Enescu. În această calitate acționează pentru revenirea pe scena Ateneului a marilor artiști români din exil: Ileana Cotrubaș, Marina Krilovici, Silvia Marcovici, Radu Lupu, Radu Aldulescu. Îi propune maestrului Sergiu Celibidache să accepte direcția de onoare a Filarmonicii George Enescu, adresându-i prima invitație oficială de a reveni în țară - împreuna cu Filarmonica din München.
