Jean Georgescu, născut la 12 februarie 1904, București, a fost un regizor, scenarist și actor român.

După absolvirea studiilor la Conservatorul Regal de Artă Dramatică, a debutat ca actor în anii '20, jucând în diferite companii teatrale alături de actori de renume ai momentului, printre care şi Elvira Popescu. În cinematografie şi-a început cariera tot ca actor, în filmul „Ţigăncuşa de la iatac" (1923), unde interpreta rolul unui „bonjurist". Atras din ce în ce mai mult de cinematografie, a început să scrie scenarii de film.

Citește și: Regizorul român aclamat la 26 ani, la New York. A spus că "trăim un curent absurd"

Sursa foto: AICI

Debutează ca regizor în anul 1924 cu pelicula „Milionar pentru o zi”. De-a lungul timpului le oferă roluri importante lui Radu Beligan sau lui Vasiliu Birlic.

La începutul anilor ’30, cineastul a plecat la Paris, unde a rămas până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Și acolo, a realizat filme în calitate de regizor-scenarist, printre care mediumetrajele „La miniature” (1933) și „Ça colle” (1933), în care rolul principal era interpretat de Fernandel, aceasta fiind una dintre aparițiile pe ecran ce l-au consacrat pe celebrul actor francez de comedie.

Reîntors în România în 1939, Jean Georgescu și-a îndreptat atenția către Caragiale, adaptând piese de teatru și povestiri scurte scrise de acesta. „O noapte furtunoasă” rămâne și astăzi un reper al istoriei cinematografiei românești. I-au urmat „Vizită” (1952), „Lanțul slăbiciunilor” (1952), „Mofturi” (1965). 

Citește și: Spălator de vase la Paris, iubit al lui Marilyn Monroe, are o stea la Hollywood. Ignorat în România

Cu toate acestea, după ce comuniștii au introdus masiv cenzura în operele de artă este interzis. Jean Georgescu a fost turnat la securitate de un coleg al său regizor. Acesta scria în notele date la securitate despre Jean Georgescu că ar avea „manifestări nesănătoase, dușmănoase regimului comunist și atitudini vedetiste, boierești”. Sursa AICI

După 1969 nu va mai face filme și nici nu va mai pune în scenă piese de teatru. În viaţa personală este silit să divorţeze de soţia sa care era de origine franceză. În comunism, au fost destule cazuri în care oameni care nu erau pe placul regimului au fost forțați să divorțeze de soțiile lor pentru a-și putea păstra slujbele sau pensia. Sau chiar pentru a putea supraviețui. Adesea, divorțurile erau doar formale.

A murit în 1994, în Bucureşti.

Ce spunea despre filmele făcute și nefăcute

„Totdeauna se spune că filmul putea fi mai bun. Dar nu e totdeauna adevărat. În cinematografie, este foarte greu. De ce? Pentru că nu lucrezi de unul singur, totul constă în a găsi oameni apropiați de tine, apropiați de lucrarea ta, să le placă, să le placă meseria, să lucreze cu dragoste, oameni atinşi de acest morb al cinematografului, altfel nu poți să reușești. 
În unii ani am lipsit de pe platouri... N-a fost bine și nu din vina mea, dar în acei ani eu n-am făcut pauză, am căutat. Acum, de pildă, sunt după o pauză şi mai mare decât în alte dați, dar dacă aş face un film, l-aş face mai bun decât tot ce am făcut — până acum”, spune în revista Cinema din 1983.

Despre piesa sa de referință „O noapte furtunoasă”

  Întorcându-vă în țară din Franța, ce v-a atras tocmai spre O noapte furtunoasă?

Mediul social descris şi dialogul, dialogul lui Caragiale care e în așa fel făcut încât parcă nu se poate schimba nici o virgulă în el.

Dar dumneavoastră ați schimbat mult, și în dialog, în afara de faptul că cele două tablouri ale piesei, dintr-un singur decor, au devenit în film 41 de decoruri.

Am schimbat mult, dar nu se simte. Poți să faci dialog în plus, dar în aceeaşi linie. Eu am citit tot Caragiale şi am luat dialoguri de la el, din altă parte şi le-am pus aici. Când am facut ”Visul unei nopți de iarnă” după Tudor Muşatescu, am procedat la fel, că eI îmi recunoştea toate replicile în plus: — Asta e a mea, asta e a mea! Dar nu numai ca l-am citit şi recitit pe Caragiale, am stat luni de zile la Biblioteca Academiei, cercetând toată presa timpului, şi multe alte cărţi, ca să pot face filmul în cunoștință de cauză, cum s-ar zice.

Dar scrierea scenariului, ce probleme deosebite v-a pus?

Am scris scenariul la cafenea — pentru că locuiam la hotel, nu mai aveam pe nimeni aici — la cafenea, între un pahar de şvart şi o țigară, cu un prieten care vine şi mă face să pun textul de-o parte, apoi reîncepeam lucrul. Mă duceam prin cartierele Bucureştiului, să văd cam pe unde ar fi putut fi ceea ce descrie Caragiale şi cam pe unde aş putea eu filma. Dacă nu era camuflajul, toată urmărirea lui Rică Venturiano aş fi făcut-o pe stradă, noaptea, pe o stradă peste care aș fi pus pământ, cum am și pus pe unde am filmat, potrivit Revistei Cinema 1983.

Ultimul film și un debut

„Pantoful Cenușăresei” marchează debutul în cinema al uneia dintre cele mai iubite actrițe, Ioana Pavelescu. Este și ultimul film făcut de Jean Georgescu. 

“Filmul este o artă de sinteză. Un cocteil, dacă s-ar putea spune. Un cocteil in “or”. Adică: se ia un motor, un regizor, un operator, niște filme color, adaugi un decorator, nu uiți de actor… și pe deasupra torni revelator.
Amesteci bine și … ce iese… Dumnezeu știe!

Publicul spectator gustă mixtura. Îi place sau nu-i place… depinde de dozajul pe care ai știut sa-l faci în alegerea elementelor din rețeta acestui cocteil. Îți dai seama după laudele sau înjurăturile spectatorilor, care în orice caz înjură mai puțin decât la un meci de fotbal. Nu-i vorba , acolo și biletul e mai scump.” - Jean Georgescu - Texte de supraviețuire, Editura Meridiane/1996.

Filme

Milionar pentru o zi (1924), Le miniature (1933) - Franța L'Heureuse aventure (1935) - Franța Les amis de St. Hubert (1937) - Franța Ziua cumpătării (1942), O noapte furtunoasă (1943) Visul unei nopți de iarnă (1946)

Petrolul (1949), Pădurile (1950), În sat la noi (1951) - în colaborare cu Victor Iliu, Lanțul slăbiciunilor (scurtmetraj, 1952), Vizita (scurtmetraj, 1952), Arendașul român (scurtmetraj, 1952), Directorul nostru (1955), Lanterna cu amintiri (1962), Mofturi 1900 (1965), Pantoful Cenușăresei (1969).