CATEDRAL, dublă nominalizare la EUROPEAN FESTIVAL AWARDS 2022. Unde poate fi votat festivalul

DE Alin Crișan | 17.11.2022 - 20:46
Catedral Festival

Prima ediție a CATEDRAL i-a adus în capitala Moldovei pe Milky Chance, Sevdaliza, Disco Sigaretta, Alexandrina, Moonlight Breakfast, Dimitri’s Bats, Zimbru, CS84, Cassia, Spike și Robin and the Backstabbers.

SHARE

Lansat în luna mai la Iași, festivalul de muzică și arte vizuale CATEDRAL a fost dublu-nominalizat la prestigioasa competiție EUROPEAN FESTIVAL AWARDS (EFA) 2022, la secțiunile BEST NEW FESTIVAL și BEST SMALL FESTIVAL. Până în data de 7 decembrie, CATEDRAL poate fi votat online, aici: https://www.surveymonkey.com/r/efavoting2022. Câștigătorii vor fi desemnați atât în baza votului publicului, cât și a experților EFA 2022.

„Cele două nominalizări, care aduc CATEDRAL în competiție cu importante festivaluri de muzică din Germania, Spania, Belgia, dar și din alte state europene, sunt o bucurie foarte mare, dar și o onoare pentru noi. CATEDRAL a pășit cu dreptul chiar de la prima ediție, care a avut loc în luna mai, la Iași, venind cu un line-up fresh, curatoriat de Summer Well. Publicul a rezonat excelent cu artiștii, iar impactul a fost îmbucurător: peste 12.000 de spectatori au fost prezenți în cele două zile de festival. Sperăm ca publicul să ne fie alături și de această dată, să voteze CATEDRAL în această competiție europeană și să aducem premiile în România”, a declarat Cătălin Alionte, directorul festivalului CATEDRAL. 

Festivalul a fost inclus în calendarul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești. Concertele au fost dublate de un spectacol de arte vizuale, cu proiecții care au compus scena virtuală impresionantă de pe Palatul Culturii. Show-ul New Media a fost realizat de echipa de cinci VJ coordonată de artistul vizual Andrei Cozlac, dublu premiat de UNITER pentru video mapping, în anii 2020 și 2022.

Aflată la a 12-a ediție, competiția EUROPEAN FESTIVAL AWARDS are loc în De Oosterpoort, Groningen, și premiază cele mai vibrante evenimente live din industria muzicală europeană.

CATEDRAL este organizat de Catedral Music Festival, prima ediție fiind susținut de: Federația Patronatelor Industriilor Creative din România, Palas, UniCredit, glo™ și Rompetrol. Ediția din 2023 a CATEDRAL va avea loc în luna mai, la Iași. Detalii despre festival pot fi găsite pe www.catedralmusicfestival.ro.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te