Sergiu Malagamba, alintat de prieteni "Serghei", este părintele spiritual al muzicii moderne româneşti, de la explozia culturii PopRock în România.

100 de ani de la naşterea lui Sergiu Malagamba

A avut un tată italian, o mamă armeancă, s-a născut la Chişinău, fiind botezat Sarchis Malagamba, cu un an înainte să înceapă Primul Război Mondial, şi a făcut carieră în România interbelică, belică şi postbelică.

Trupe ca Phoenix, Sfinx, Roşu şi Negru sau Iris, formaţii cardinale ale rockului românesc, nu ar fi fost posibile fără marele înaintaş Sergiu Malagamba şi fenomenul asociat lui.

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul "malagambist" semnifică "un tânăr al anilor 1940 – 1960, îmbrăcat ultramodern şi cu un comportament nonconformist, liberal, şmecher spre frivol", conform Rador.

Prima autohtonizare a muzicii PopRock în România a fost făcută indirect de percuţionistul Sergiu Malagamba, şeful unei orchestre de jazz, când a şcolit alţi mari percuţionişti rock, ca Ştefan Mihăilescu, de la grupul Sideral.

Grup care, fără Mihăilescu, au fugit din ţară, sub numele Sideral Modal Quartet, ca să concerteze în faimosul cartier Sankt Pauli, din Hamburg, sub pretextul unui contract cu Clubul Crazy Horse.

Malagamba era un adevărat dandy, cu pantofi cu toc înalt, lustruiţi, îmbrăcăminte excentrică şi comportament pe măsură, care i-au adus fulgerele şi trăsnetele regimului Antonescu.

Citeşte şi: Cântă alături de Iris și Sfinx. Fuge din România și devine preot. Virusul care îi „întunecă mințile”

Johnny Răducanu îi face o descriere pitorescă (n.n.: autorul acestor rânduri a aflat prima dată despre Sergiu Malagamba de la "Moşu" Florian Lungu, dar şi de la marele jazzman):

(...) părul creț, cu cărare pe mijloc, cele două bucle musai erau vâlvoi, deci neglijent. Tăietura de la spate trebuia să fie o linie perfect dreaptă, neapărat realizată cu tehnică, de Gică Vapor.

Pantalonii aveau patru pense, ascuțiți la gleznă și cu manșetă şi erau purtați obligatoriu în așa fel încât să se vadă ciorapii din lână fină, vărgați sau în culori tari, galben cu maro, maro cu roșu.

Pantofii erau din antilopă, trebuia să scârțâie când mergeai și să aibă talpa foarte groasă. Sacoul era în carouri mari, iar pălăria trebuia să aibă boruri late și panglica foarte îngustă. Cămașa era obligatoriu iuni, cravata cu nodul mic-mic de tot, lungă până peste curea.

Generaţii

Mai există şi o altă cheie a chestiunii. La un moment dat, Sergiu Malagamba a fost percuţionist în formaţia lui Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan.

Apoi, pe moştenirea muzicală malagambistă, un alt Reininger, Gunther, bănuim fiul lui Joe, a fost pianist, organist, compozitor și vocalist în trupele Phoenix și Amicii.

Aici este vorba despre generaţii întregi de muzicieni care au dus mai departe o tradiţie şi au creat noi forme de exprimare artistică. Până în ziua de astăzi.

Şi cei de la Phoenix îl pomeneau cumva

În anul 1939, a dirijat primul său concert de muzică uşoară, cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941.

Malagamba a fost unul dintre conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale, în concertele de muzică uşoară şi de estradă, joc de scenă probabil importat de la marile formaţii de jazz americane.

Ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate.

În anii 1941 – 1945, a fost baterist în Orchestra Teatrului Gioconda, apoi a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti, în anul 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ, la Sala ARO.

În vremea regimului Ion Antonescu, moda a fost reprimată de către autorități și catalogată drept indecentă; urmând zvonurile asupra paternității ei, artistul Malagamba a fost arestat și internat în lagărul de la Târgu-Jiu pentru scurt timp.

"Cu picioarele-n tavan"

În acele vremuri, când Sergiu Malagamba, Theodor Cosma şi Dinu Ştefănescu cântau la Cabaretul de la "Mon Jardin", din incinta fostului Hotel Dorobanţi, formaţia lui Malagamba era bisată mereu, serile de dans erau din ce în ce mai antrenante, iar tinerii se înghesuiau să participe la spectacolele celor mai mari instrumentişti ai vremii.

De aici versurile Phoenix, din legendara melodie "Hei, tramvai!", trimitere cultă la Sergiu Malagamba:

Hei, tramvai,cu etaj si tras de cai,
Hei, joben, ce umblai la "Mon jardin",
Hei, bunic, cu monoclu erai şic,
Hei, can-can, cu picioarele-n tavan.

L-au băgat la Mititica

În 1942, celebrul percuţionist a fost ridicat de Poliţie şi internat în Lagărul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat că ar fi fost „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului.

Serghei a rămas celebru şi prin „Baletul tobelor”, ori "Bateriada", un solo de baterie pe care a fost creat chiar şi un dans, care a făcut furori şi pe scena Teatrului Olympia, din Paris, în cadrul turneului francez al artistului, întreprins alături de trupa Teatrului „Constantin Tănase”, în anul 1965.

Dacă vrem să ştim cine suntem, cât valorăm şi să înţelegem ce ni se întâmplă, trebuie să ne cunoaştem trecutul.

Ultima suflare

Pe 15 aprilie 1978, Serghei Malagamba se stinge la București, însă rămâne în memoria generală drept omul care a dat numele unui cuvânt, unui curent, unui stil.

Cea mai frumoasă descriere a celui care a fost idolul Bucureștilor de-altădată a făcut-o regretatul Temistocle Popa, în volumul „Trecea fanfara militară”: „Malagamba avea, pe lângă faima unui strălucit muzicant, şi o înfăţişare deosebită, cu trupul său subţirel, nervos, cu chipul smolit şi mustăcioara à la d’Artagnan…

Magazinele bucureştene se şi apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguşti şi cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici… Şcolile de dans începuseră şi ele să-şi facă reclamă cu anunţul: «Predăm dansul Malagamba!».