Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că soldaţii americani sunt ''foarte bine veniţi'' tot timpul în România, iar mişcările globale de trupe ale SUA vin să sprijine aliaţii de pe flancul estic al NATO.
                Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că soldaţii americani sunt ''foarte bine veniţi'' tot timpul în România, iar mişcările globale de trupe ale SUA vin să sprijine aliaţii de pe flancul estic al NATO.
                Premierul Ludovic Orban a declarat, în deschiderea ședinței de guvern, că multe terase „se transformă în discoteci, în cluburi”, fiind de fapt „cluburi mascate”.
                Oana Gheorghiu a anunțat că spitalul modular ridicat de această asociație în curtea spitalului Elias este funcțional, dar nu poate primi cazuri grave.
                Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a decis, miercuri, să instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele din judeţ cu vârsta de peste 5 ani, în spaţiile aglomerate, închise sau deschise.
                Spitalul de campanie ridicat de ministerul Apărării în martie, în curtea institutului Ana Aslan, pentru pacienții cu simptome ușoare de covid-19, a fost inundat după furtuna de săptămâna trecută, așa că a fost nevoie ca pacienții să fie mutați.
                Școala Națională de Sănătate Publică, instituția care prelucrează datele pacienților, a identificat, din informațiile din ultimii zece ani, zece pacienți “la care s-au practicat intervenții chirurgicale ce ar putea sugera schimbarea de sex“.
                Infractori periculoși deschid procese de divorț la Bistrița pentru a fi mutați în penitenciarul din localitate și pentru ca, ulterior, decizia de liberare condiționată să fie luată de judecătoria locală, extrem de binevoitoare, arată site-ul Presshub.
                România nu va cere ajutor de la Fondul Monetar Internaţional în 2020, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la postul B1 Tv. El a lăudat mediul privat pentru modul în care s-a comportat în perioada pandemiei.