duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Spitalul modular din curtea Elias, funcțional, dar ventilatoarele din rezerva de stat, inadecvate

Data publicării: 29.07.2020 • 19:28 Data actualizării: 29.07.2020 • 21:55

Oana Gheorghiu a anunțat că spitalul modular ridicat de această asociație în curtea spitalului Elias este funcțional, dar nu poate primi cazuri grave.

Motivul: pentru că ventilatoarele aduse din rezerva de stat nu sunt adecvate.

“Spitalul modular de la Elias este acum funcțional și are pacienți cu forme ușoare și medii. Am continuat noi , un ONG, să achiziționam echipamente care au început să sosească, iar Societatea de Terapie Intensiva va ajută cu ventilatoare pentu ventilație mecanică, astfel încât secția de AȚI să poată prelua la nevoie pacienți cu forme grave. Din păcate ventilatoarele aduse din rezerva de stat nu sunt adecvate unei secții de ATI și nu poți porni o secție de terapie intensiva fără a avea ventilatoare care să permită intubare“, a scris Oana Gheorghiu, pe Facebook.

Circa 250.000 de cetățeni români au donat bani și zeci de companii au pus la dispoziție sponsorizări pentru ca Asociația Dăruiește Viață să poată construi, în timp record, în curtea spitalului Elias din București, un spital COVID cu 38 de paturi de Terapie Intensivă, cel mai modern de acest fel din România.

Construcția spitalului a costat aproximativ 2,2 milioane de euro, iar o echipă de aproximativ 70 de oameni a lucrat zi de zi pe șantier pentru finalizarea proiectului, într-un moment în care întreaga Românie era închisă - în perioada aprilie-iunie 2020.

Dăruiește Viață a achiziționat și echipamentele necesare pentru funcționarea spitalului și a montat inclusiv tancuri de oxigen pentru gaze medicale, necesare în Terapie Intensivă. Gaze medicale, instalație de filtrarea a aerului, stație de clorinare a apei, instalație de sterilizare a instrumentarului medical, laborator, rampe medicale mobile, paturi, noptiere, trolere medicale, instalație de apelare a asistentelor, control acces și detectoare de incendiu, infuzoare, perfuzoare și barbotoare - sunt câteva dintre dotările spitalului.

Spitalul a fost gata în luna iunie și predat, în acte, de Asociația Dăruiește Viață spitalului Elias din București.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră