Zeci de oameni au fost răniţi în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă în luptele care s-au dat la Kiev, capitala Ucrainei, a anunţat sâmbătă dimineaţa primarul oraşului, Vitali Kliciko, transmite Reuters. Suntem în a treia zi a invaziei ruse în Ucraina.
Florin Cîţu, susţine că este nevoie de sancţiuni mai dure pentru Rusia, considerând că ar trebui vizate toate interesele financiare ale Rusiei în diverse ţări, dar şi persoanele care au legătură cu Kremlinul:"Istoria ne va judeca după acţiunile noastre. Trebuie să acţionăm acum”.
Noile prevederi ale Codului Rutier intră în vigoare. Începând de duminică, teribiliști care se distrează cu mașina pe stradă sau parcări, făcând drifturi, vor ajunge pietoni pentru 30 de zile.
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut vineri militarilor ucraineni „să preia puterea" la Kiev şi să-l înlăture pe preşedintele Volodmir Zelenski şi anturajul său, pe care i-a calificat drept "neonazişti şi drogaţi", relatează AFP şi Reuters.
Specialiștii ucraineni pentru securitate cibernetică acuză o campanie de piratare vizează adresele de e-mail private ale personalului militar ucrainean ''şi ale persoanelor apropiate'', relatează vineri dpa.