Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Vilnius pentru a protesta împotriva unei propuneri legislative vizând autorizarea uniunilor civile pentru cuplurile de acelaşi sex, transmite AFP.
Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Vilnius pentru a protesta împotriva unei propuneri legislative vizând autorizarea uniunilor civile pentru cuplurile de acelaşi sex, transmite AFP.
Un incendiu a izbucnit la cel mai mare spital COVID-19 din Filipine duminică dimineaţă, înainte de zorii zilei, impunând evacuarea a sute de pacienţi, susţin oficiali locali citaţi de dpa.
Boxerul român Cristian Ciocan l-a învins prin KO tehnic în repriza a treia pe polonezul Patryk Kowoll, sâmbătă, într-un meci la categoria grea, în gala profesionistă de la Koln.
Grecia și-a deschis granițele pentru turiști. Cel puțin până pe 24 mai, accesul va fi permis doar cu test negativ pentru COVID, schemă de vaccinare încheiată cu cel puţin 14 zile în urmă sau dovada infectării cu cel puţin 2 luni înainte.
Trei persoane au fost arestate la Copenhaga, în urma violenţelor din cursul unei manifestaţii în sprijinul palestinienilor, unii protestatari aruncând cu pietre în direcţia forţelor de ordine şi ambasadei israeliene, potrivit poliţiei şi presei locale, notează AFP.
Un fost membru al Beretelor Verzi, Forţele Speciale ale Armatei SUA, care a recunoscut că a divulgat Rusiei secrete militare americane a fost condamnat vineri la peste cincisprezece ani de închisoare, a anunţat Departamentul de Justiţie (DoJ), notează AFP.
Prinţul Harry susține că s-a mutat în Statele Unite împreună cu soţia sa, Meghan Markle, şi copilul lor pentru a rupe un "ciclu de suferinţă" în familia sa, după ce şi-a dat seama că tatăl său, prinţul Charles, îl trata "aşa cum a fost el însuşi tratat", relatează AFP.
Cel puţin 17 migranţi africani, care încercau să traverseze Mediterana din Libia către Italia s-au înecat în largul Tunisului, a anunţat Crucea Roşie internaţională, transmite Reuters.