Școala va începe luni, 8 noiembrie, după două săptămâni de vacanță forțată, pe fondul creșterii infectărilor cu coronavirus. Cel mai probabil, fiecare școală va decide modul în care va relua, luni, cursurile.
Școala va începe luni, 8 noiembrie, după două săptămâni de vacanță forțată, pe fondul creșterii infectărilor cu coronavirus. Cel mai probabil, fiecare școală va decide modul în care va relua, luni, cursurile.
Mihaela Murgoci predă istoria, atât în mediul rural, în județul Giurgiu, dar și la București. Ea lansează colegilor săi un apel emoționat pentru vaccinare.
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a oferit candidaților posibilitatea de a fi admiși în anul I la Facultatea de Medicină dacă luau nota 5 la examen și plăteau o suprataxă de 6.000 de euro. Taxa a fost anulată în acest an.
Un obiectiv din Programul de guvernare al premierului Nicolae Ciucă urmărește ca elevii care studiază în limba maghiară să învețe mai bine limba română.
De la Sibiu la Nădlac lipsesc 9 kilometri pentru a avea 347 de kilometri de autostradă fără oprire. Porțiunea fost scoasă la licitație cu o întârziere de 8 ani.
Ministerul Educației a decis să permită școlilor private să își continue activitatea online.
Confruntat cu scenariul tot mai plauzibil ca elevii să nu se poată întoarce la școală nici după vacanța de două săptămâni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cere operatorilor de telefonie mobile să crească acoperirea.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că după cele două săptămâni de vacanță, școlile s-ar putea deschide în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. De fapt, e foarte puțin probabil ca vreo școală să se deschidă, România fiind integral sub incidențe uriașe.