Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie urgentă de proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie urgentă de proiectul de lege al Guvernului care cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, măsurile care vor i luate începând cu data de 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență în România. Una dintre măsuri face referire la purtarea obligatorie a măștii și la igiena personală.
USR și PLUS critică proiectul Guvernului privind starea de urgență, atrăgând atenția că poate favoriza politizarea administrației publice.
Președintele Klaus Iohannis a prezentat, marți, măsurile care vor fi luate începând după 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență și intrarea în starea de alertă.
Europarlamentarul Cristian Terheș a anunțat că și-a dat demisia din PSD, după ce a intrat în Parlamentul European pe lista social-democraților, și s-a mutat la ECR, din care face parte și PNȚCD.
Presa din Cipru dezvăluie că Turcia desfăşoară operaţiuni de informaţii pentru a-i spiona pe criticii guvernului islamist al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, scrie Rador.
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și cercetătorul Mihai Miclăuș au realizat un clip în care demontează trei știri false care circulă în această perioadă despre coronavirus.
UPDATE: Comisia juridică din Senat a amendat proiectul de lege al Guvernului, privind starea de alertă, stipulând că Parlamentul este cel care încuvințează starea de alertă prin ședință comună a celor două Camere. Propunerea a fost a lui Șerban Nicolae, scrie hotnews.ro.