Un Ordin al Ministrului Educației, Monica Anisie, pemite universitățile să încheie anul mai ușor prin realizarea examinărilor de la distanță.
Un Ordin al Ministrului Educației, Monica Anisie, pemite universitățile să încheie anul mai ușor prin realizarea examinărilor de la distanță.
Ambasada României la Roma confirmă că a existat o discuție a ambasadorului George Bologan cu ministrul italian al Agriculturii, Teresa Bellanova, dar nu s-a semnat un acord, potrivit G4Media.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, Virgil Popescu, a solicitat, joi, introducerea pe lista suplimentară a ordinii de zi a şedinţei Executivului a Ordonanţei de Urgenţă pentru stabilirea condiţiilor de comercializare a benzinei şi motorinei.
O companie românească din Bistrița-Năsăud lucrează la primul dispozitiv care ajută pacienții cu coronavirus să respire fără ventilație mecanică, după un model creat de University College London. Și-a propus să doneze statului 3.000 de astfel de aparate.
Trupa U2 a donat zece milioane de euro pentru a sprijini personalul din sistemul sanitar irlandez în lupta cu pandemia Covid-19, relatează iTV.
Membri ai Asociației Salvatorilor Voluntari 4×4 au fost solicitați de Primăria din Crevedia să identifice potențiale arderi necontrolate, dincolo de incendiul de la fostele bataluri ale Romsuintest din Periș.
Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a anunțat suspendarea pelerinajului de Florii și mai multe măsuri referitoare la slujbe și la noaptea de Înviere.
Primul deces al unui pacient confirmat cu COVID-19 în judeţul Braşov s-a înregistrat în noaptea de miercuri spre joi, fiind vorba despre un bărbat de 81 de ani, conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Bilanțul total a ajuns la 227 de morți.