Carlsberg a întrerupt toate legăturile cu afacerile sale rusești și refuză să încheie un acord cu guvernul Rusiei, care ar duce la faptul că confiscarea activelor sale, de către Moscova, să pară o acţiune legitimă, a declarat noul CEO al companiei.
Carlsberg a întrerupt toate legăturile cu afacerile sale rusești și refuză să încheie un acord cu guvernul Rusiei, care ar duce la faptul că confiscarea activelor sale, de către Moscova, să pară o acţiune legitimă, a declarat noul CEO al companiei.
Zeci de cetăţeni străini şi persoane cu dublă cetăţenie au trecut din Fâşia Gaza, spre Egipt, prin punctul de frontieră Rafah, deschis pentru prima oară, pentru trecerea persoanelor, în a 26-a zi a războiului dintre Israel şi Hamas.
Nu se vo mai acorda concedii medicale pentru pacienţii cu COVID-19 ca până acum. Concediul acesta medical se plăteşte 100%. El acum va fi acordat ca pentru o boală obişnuită, pentru care remuneraţia este de 75%.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este posibil ca Gabriela Firea să candideze la Primăria Capitalei, menţionând că, în acest moment, nu există o decizie a partidului, privind un alt candidat, şi că este prematură o discuţie.
O categorie de băuturi nealcoolice se va scumpi, de la începutul anului care vine. Lista produselor cu potențial de risc redus, care sunt supuse accizelor nearmonizate, va fi astfel extinsă.
Până acum, plata amenzilor conform Codurilor Fiscale şi altor acte normative, dacă era făcută repede, înjumătăţea valoarea amenzii. Acum însă acest lucru nu mai este posibil, din punct de vedere legal.
Există şi alte vehicule pe care mai poţi să le conduci, dacă ai permis de categoria B, a stabilit Senatul. Permisul de conducere care a fost eliberat pentru categoria B este valabil şi în cazul anumitor tipuri de motociclete. Dar există şi anumite restricţii.
Bugetarii vor primi diferenţele de salarii câştigate în instanţă, despre care se anunţase iniţial, din surse guvernamentale, că vor fi amânaţi la plată, pentru anul viitor. Este vorba despre tranşa de bani datoraţi plătibilă anul acesta.