În luna aprilie a anului 2020, programul Noua Casă a înlocuit programul Prima Casă, lansat în anul 2009, de Cabinetul Boc de atunci.
În luna aprilie a anului 2020, programul Noua Casă a înlocuit programul Prima Casă, lansat în anul 2009, de Cabinetul Boc de atunci.
Apa de băut din acest oraş din Ungaria, aflat la 3 ore şi jumătate de Oradea, este extrem de periculoasă. Ce conţine ea? Oficiul Guvernului Metropolitan din Budapesta a ordonat interzicerea imediată a consumului de apă potabilă în localitatea Ráckeve, din județul Pest.
Autostrada de 35.000.000 €/km, dintre Sibiu şi piteşti, se va închide temporar, pe câte un sens de mers. O premieră s-ar putea înregistra anul acesta, astfel.
Cât costă informatizarea la ultimele standarde a Agenţiei Naţionale pentru Transplant. Sunt mii de oameni care aşteaptă să facă operaţia salvatoare.
A apărut polița Casco care asigură și mașini ce sunt vechi de până la 20 ani. Este de două ori mai ieftină decât cea pentru maşini aflate la cel mult cinci ani de la ieşirea pe poarta uzinei.
Ce se întâmplă anul acesta cu preţurile locuinţelor, în condiţiile în care piaţa pare tot mai saturată? Un segment de piaţă devine tot mai important, în context, şi câştigă în atractivitate.
Cine este pe urmele lui Vladimir Putin. Viktor Orban îşi ridică o vilă de 32.000.000 $, cu zebre, palmieri şi parc de safari.
A început forajul după gazele de 40.000.000.000 € din Marea Neagră. Neptun Deep ne face unici în Europa. Un estimat de 100 de miliarde de metri cubi de gaze transformă România în hub energetic european.