
Securitatea cultiva paranoia și delațiunea. Nu există informații „banale” culese de securiști
Rolul pe care Securitatea l-a avut în regimul comunist a fost unul covărșitor, efectele sunt vizibile și astăzi la nivelul societății românești.
Rolul pe care Securitatea l-a avut în regimul comunist a fost unul covărșitor, efectele sunt vizibile și astăzi la nivelul societății românești.
Coordonator al colecției Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri, Polirom, Mihai Răzvan Ungureanu a tradus și prefațat volumul „Trei ani în Turcia” de John Mason, jurnalul unui medic misionar, evreu convertit, care ajunge în Principate la mijlocul anilor 1800.
Drd. Ica Secoșan este psiholog clinician & Psihoterapeut, Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brânzeu Timișoara.
Cel care vor duce greul în această epidemie, dacă se va declanșa în România, este personalul de pe terapie intensivă, a declarat dr. Mihai Gafencu, într-un interviu pentru Newsweek România.
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara – Ediția a 8-a, cu tema „Libertatea, între istorie și literatură”, la 30 de ani de la căderea Comunismului, ce a avut loc în octombrie, a început cu un dialog între istoricul Adrian Cioroianu și Adam Michnik.
Aflat la Timișoara, invitat al Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – ediția a 8-a, Adam Michnik a deschis evenimentul alături de istoricul Adrian Cioroianu, într-un dialog despre Libertate – între istorie și literatură, moderat de jurnalista Magda Grădinaru.