Ambasadorul României în Grecia George Ciamba a murit, duminică noaptea. Când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în anul 2019, acesta a fost ministru delegat pentru Afaceri Europene.
Ambasadorul României în Grecia George Ciamba a murit, duminică noaptea. Când România a deţinut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în anul 2019, acesta a fost ministru delegat pentru Afaceri Europene.
Vremea rea a făcut o nouă victimă. Un bărbat de 34 de ani, din Vrancea, a murit după ce a fost lovit de un fulger.
Premierul Florin Cîţu apreciază că România poate atinge, pentru prima dată, o rată a creșterii economice care din două cifre, după ce INS a publicat detalii despre creșterea economică din primul trimestru al acestui an.
Şaptesprezece elevi au fost uşor răniţi, după ce un tren la bordul căreia se aflau zeci de elevi a deraiat, vineri, în provincia Salzburg, în Alpii austrieci, iar un vagon a căzut patru metri şi s-a răsturnat pe o parte într-un râu, anunţă autorităţile.
Vaccinarea anti-COVID este voluntară şi aşa va rămâne, a precizat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, referindu-se la o declaraţie a sa anterioară.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 54 de cazuri noi de COVID-19 şi un deces înregistrate în ultimele 24 de ore. 28 de decese din perioada anterioară au fost raportate. La ATI sunt 58 de pacienţi.
Pe măsură ce tulpina Delta se extinde, autoritățile din Spania. Specialiștii avertizează că varianta indiană va deveni în curând predominantă şi la noi în ţară.
Varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2, cu ”60% mai contagioasă”, urmează să devină dominantă în Franţa ”probabil în acest weekend”, anunţă vineri ministrul francez al Sănătăţii Olivier Véran, care evocă un ”fenomen destul de apropiat celui de vara trecută” la France Inter.