Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Wang Wenbin, într-o conferinţă de presă.
Agenţia de presă britanică informase că administraţia Biden urmează să adauge, cel mai devreme vineri, încă cel puţin 10 companii companii şi alte entităţi chineze pe lista respectivă, în legătură cu abuzurile la adresa drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang.
CITEȘTE ȘI: Pițurcă, 25.000 € de la Pro TV pentru analiza Euro2020: „Nu am văzut prima repriză Anglia-Danemarca”
Grupuri pentru drepturile omului, cercetători, foşti locuitori şi unii parlamentari occidentali susţin că autorităţile chineze din Xinjiang au reţinut în mod arbitrar, începând din 2016, circa un milion de uiguri şi alte minorităţi în principal musulmane într-o reţea de lagăre.
CITEȘTE ȘI: Fiica lui Șoșoacă, calificată la un festival de la Miami: „Dacă ne impun vaccinarea, rămânem acasă”
Beijingul dă asigurări că acestea sunt de fapt centre de instruire vocaţională menite să combată extremismul religios şi că toate persoanele din respectivele centre au „absolvit”, scrie Agerpres.