Guvernul a decis ca preţul lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire să fie plafonat la 500 de lei metrul ster, pentru o perioadă de 6 luni, au declarat surse guvernamentale.
Guvernul a decis ca preţul lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire să fie plafonat la 500 de lei metrul ster, pentru o perioadă de 6 luni, au declarat surse guvernamentale.
Antony Blinken, le-a telefonat liderilor Azerbaidjanului şi Armeniei pentru a-i îndemna să ajungă la o rezolvare paşnică după cele mai dure confruntări între cele două ţări vecine de la războiul din anul 2020.
Bărbatul a recunoscut că a băut vin și vodcă iar apoi s-a urcat la volan. În data de 25 august 2022, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară.
Comunicatele emise de ANPC vor conţine numele operatorilor economici sancţionaţi în urma controalelor realizate de instituţie, atunci când constatările comisarilor, care pot afecta sănătatea, viaţa sau interesele economice ale consumatorilor pot fi probate cu imagini foto-video.
Prețurile pentru lemnele de foc s-au scumpit cu 40% pe fondul crizei energetice. Românii sunt speriați că la iarnă nu vor avea bani pentru plata gazelor naturale.
O femeie a fost mușcată de un rottweiler. Evenimentul, care se putea transforma într-o tragedie a fost cauzat de stăpâna câinelui, o femeie de 42 de ani.
O polițistă de 25 de ani, din Strehaia, s-a împușcat în cap cu arma din dotare, în gara localității. Motivele sinuciderii au fost, cred apropiații, problemele conjugale pe care le avea cu soțul, acesta înșelând-o la scurt timp după căsătorie.
O fetiţă în vârstă de 11 ani a fost lovită pe o trecere de pietoni din municipiul Vaslui de o maşină de poliţie.