O revoltă la o închisoare din statul Portuguesa, din Venezuela, s-a soldat cu 47 de morţi şi 75 de răniţi.
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, nu recomandă cumpărarea de Remdesivir de pe Internet, medicamentul autorizat în SUA ca terapie pentru COVID-19, pentru că produsul care ar fi de vânzare online ar putea fi contrafăcut.
Ministrul de interne Marcel Vela a declarat că amenzile date în perioada stării de urgenţă pentru nerespectarea restricţiilor din ordonanţelor militare se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 milioane euro). Banii vor merge către zona medicală şi persoanele vulnerabile.
Un incendiu violent a izbucnit în satul Colonia 1 Mai din județul Brașov. Au ars anexele unei locuințe, două acoperișuri, o motocicletă, iar din cauza căldurii la o alta casă s-au spart mai multe geamuri, potrivit Mediafax.
Juliet Daly, o fetiță de 12 ani din Statele Unite, a ajuns la spital în urma unor dureri de stomac, iar mama sa, medic radiolog, a crezut că are apendicită, scrie Time Magazine.