Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a anunţat duminică alte 12 borne din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care trebuie depăşite până la data de 31 martie, precizând că în joc se află 30 de miliarde de euro.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, a anunţat duminică alte 12 borne din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care trebuie depăşite până la data de 31 martie, precizând că în joc se află 30 de miliarde de euro.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, duminică, faptul că este nevoie mai mult ca oricând ca cetăţenii să fie protejaţi de efectele militare, sociale şi economice ale agresiunii din Ucraina.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, solicită discuții directe cu președintele rus Vladimir Putin la Ierusalim prin intermediul premierului israelian Naftali Bennett.
Numărul civililor care şi-au pierdut viaţa de la începutul invaziei Ucrainei, pe 24 februarie, a crescut la 579, potrivit unui bilanţ al Consiliului drepturilor omului al ONU, relatează DPA.
Versiunea BA.2 a ajuns la 40% pondere in Romania și va fi dominantă săptămâna viitoare. Delta este în revenire cu o creștere la 1.34% față de 0.75% săptămâna trecută.
Pe internet au apărut mai multe imagini cu rafturile golite pe care se aflau sticlele de ulei. Autoritățile au dat asigurări că nu sunt motive de panică.
Federația Română de Gimnastică trece printr-o criză financiară și anunță că nu au suficiente resurse pentru a participa la Campionatele Europene și Mondiale de gimnastică artistică din acest an.
In ziua de Sambata, 12 Martie 2022 s-au inregistrat 2.743 de noi infectii cu virusul SARS-CoV-2 ( -7.77%). De asemenea, au fost inregistrate un numar de 28.132 teste ( -11.52%).