Decembrie este o lună cu mari cheltuieli, așa că unii pensionari iau bani în plus la pensie sub forma de restanțe bonusuri și ajutoare. Avem programul după care intră banii.
Decembrie este o lună cu mari cheltuieli, așa că unii pensionari iau bani în plus la pensie sub forma de restanțe bonusuri și ajutoare. Avem programul după care intră banii.
Duminică, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, considerat primul ucenic al lui Iisus și creștinător al Dobrogei. Sărbătoarea Sfântului Andrei este astfel una dintre momentele anului în care se întâlnesc creștinismul și magia populară.
Mai sunt câteva zile din această lună noiembrie. Avem Horoscopul care vă spune care cea mai norocoasă zi din decembrie pentru fiecare zodie? Vin bani, iubire și glorie.
O inițiativă legislativă semnată de peste 35 de parlamentari PSD vrea să schimbe legea pensiilor. Dacă proiectul va trece, vom avea parte de încă o recalculare a unui număr de pensii. O categorie de pensionari va fi obligată să scoată acte doveditoare de la primării.
Premierul Bolojan a ăcut o declarație extrem de importantă. El a spus că pensia anticiaptă nu se susține. El a sugerat că aceasta ar putea fi eliminată în 9-10 ani. Ar mai putea rămâne pensia anticipată doar în cazul unor anume categorii.
O gaură vastă de dimensiunea Elveției a apărut brusc în Antarctica, surprinzând oamenii de știință și punând la încercare înțelegerea noastră asupra gheții polare.
O pensiune a chemat statul în judecată, acuzându-l că și-a încălcat propria promisiune. Firma se calificase pentru obținerea unui grant pentru capital de lucru. Apoi însă, grantul i-a fost refuzat dintr-o chichiță birocratică.
Judecătoria Iași a pus frână unei executări silite de aproape 102 milioane lei care amenința să înghețe bugetul orașului și să lase fără finanțare serviciile publice vitale.