Cel puțin 15 femei și copii au fost uciși într-un masacru, într-o province din Papua Noua Guinee, într-un dintre cele mai violente acțiuni ale unor triburi locale din ultimii ani. Printre victime se află și femei însărcinate, relatează Guardian.
Cel puțin 15 femei și copii au fost uciși într-un masacru, într-o province din Papua Noua Guinee, într-un dintre cele mai violente acțiuni ale unor triburi locale din ultimii ani. Printre victime se află și femei însărcinate, relatează Guardian.
Președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, afirmă că raportul GRECO arată aceleași preocupări pe care le-a sesizat și Înalta Curte și se întreabă dacă cei care au susținut modificările legislative ce încalcă independența justiției își vor asuma rezultatul.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, susține într-o declarație pentru Europa Liberă, că PSD și Guvernul nu vor desființa Secția Specială, chiar dacă aceasta este criticată în Raportul GRECO.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a cerut marți Guvernului Dăncilă să își ia angajamentul că va desființa Secția pentru Investigarea Infracțiunilor de Justiție (SIIJ), ca reacție la publicarea rapoartelor Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO).
Patru maşini au fost incendiate, în noaptea de luni spre marţi, în timp ce erau parcate pe străzi din municipiul Botoşani, a declarat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Cristian Amarandei.
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat marţi, referindu-se la recomandările din rapoartele GRECO despre România, că "este nevoie să respecţi regulile atunci când eşti într-un club".
Companiile petroliere trebuie să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, pentru ca firmele să nu se influenţeze reciproc, întrucât concurenţa pe piaţa carburanţilor este una redusă, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Concurenţei.
Preşedintele Partidul Naţional Liberal, Ludovic Orban, a anunțat luni că PNL pregătește o nouă lege de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale pentru a împiedica apariţia unor decizii care să fie luate în sprjinul unor grupuri de interese.