Potrivit acestuia, autorul, care nu a fost identificat, a folosit substanţe inflamabile pentru incendierea a trei autovehicule şi unei autoutilitare.
"În timpul intervenţiei s-a constatat că anvelopele ardeau foarte puternic, ceea ce indică faptul că acestea ar fi fost stropite cu o substanţă", a precizat şeful ISU, potrivit Agerpres.
Poliţiştii au deschis o anchetă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
"Este deschisă o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere şi se fac cercetări în vederea identificării autorului", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.