VIDEO Europa ia fața SUA și Chinei. A autorizat producția primei mașini zburătoare. Prețul? Circa 300.000 €
Europa ia fața SUA și Chinei în cursa din sectorul „Advanced Air Mobility”. Autoritatea Aeronautică Europeană (EASA) a autorizat producția PAL-V Liberty, prima mașină europeană zburătoare. Pe șosea poate atinge 160 km/h, iar în aer are o autonomie de până la 500 km.
Compania olandeză PAL-V este cu un pas semnificativ mai aproape de punerea în vânzare la liber a mașinii sale zburătoare, PAL-V Liberty.
EASA a dat companiei undă verde pentru a începe producția. Potrivit PAL-V, este prima companie care primește această aprobare, plasând-o „într-o poziție unică la nivel mondial, înaintea inițiativelor americane și chineze din cadrul sectorului Advanced Air Mobility”.
Iar dacă totul merge bine, mașina - avion dezvoltată de compania cu sediul în Raamdonksveer ar putea primi certificarea de zbor până în 2028.
Citește și: VIDEO Chinezii au început producția primei mașini cu „avion” integrat din lume. Costă 280.000 $
VIDEO Europa ia fața SUA și Chinei. A autorizat producția primei mașini zburătoare. Prețul? Circa 300.000 €
Următoarea etapă importantă va fi certificarea vehiculului în sine. PAL-V va trebui să demonstreze că mașina sa zburătoare este suficient de sigură pentru a fi utilizată ca aeronavă.
PAL-V Liberty este un vehicul cu trei roți, cu rotor și elice retractabile.
Pe șosea, se conduce ca o mașină obișnuită. Iar pentru a zbura, șoferul extinde rotorul, transformând vehiculul în ceea ce arată ca un mic elicopter, deși nu funcționează exact ca un elicopter. PAL-V Liberty nu poate decola vertical, ci are nevoie de o pistă pentru decolare și aterizare.
Citește și: Mașini zburătoare tip dronă vor survola în Dubai. Vehiculul are două locuri și evită traficul
Mașina zburătoare Pal-V Liberty necesită atât permis de conducere, cât și permis de pilot.
Conform producătorului, vehiculul poate atinge o viteză maximă de 160 km/h pe șosea și oferă o autonomie de aproximativ 500 de kilometri în aer.
Mașina zburătoare Pal-V Liberty are un preț de aproximativ 299.000 de euro, fără taxe și alte costuri.
Dar există deja un interes mare pentru mașina zburătoare, potrivit publicației Omroep Brabant, care relatează că PAL-V a vândut deja primele 250 de unități Pal-V Liberty, inclusiv către pompierii olandezi.