Rabla și Rabla Plus continuă și în 2020. Cea mai ieftină mașină electrică, sub 10.000 euro

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 14.01.2020 - 11:39

Ministrul Mediului Costel Alexe a anunțat că programele Rabla și Rabla Plus vor demara în luna martie, iar numărul de vouchere ar putea crește cu până la 20%. Cu prima de 10.000 de euro, prețul celei mai ieftine mașini 100% electrice de pe piață pornește de la 9.990 de euro.

SHARE

Programul Rabla ajunge în 2020 la cea de-a 16-a ediție. Potrivit ministrului, de la înfiinţarea sa, cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate.

"Rabla este cel mai vechi program pe care îl derulează Administraţia Fondului pentru Mediu. Important e că în ultimul an a funcţionat şi ne propunem ca pentru 2020 să creştem numărul de vouchere pe care le acordăm. Am avut discuţii inclusiv cu premierul României şi cu cei din industria auto şi pentru 2020 ne propunem un număr de minim 60.000 de vouchere pentru Rabla Clasic. Programul va demara în luna martie şi a rămas să stabilim cu colegii din minister şi cu cei din Administraţia Fondului pentru Mediu care va bugetul şi care vor fi exact etapele în care va fi demarat. Vreau ca atunci când informăm cetăţenii, care sunt beneficiarii acestui program, să ne ţinem de termene, pentru că au fost programe derulate de Ministerul Mediului care efectiv au avut termene decalate şi de aici pleacă neîncrederea populaţiei în actul guvernamental. Sincer, eu nu-mi doresc acest lucru", a declarat Costel Alexe, fără a spune, însă, nimic despre păstrarea valorii voucherelor Rabla Clasic.

În ceea ce priveşte programul Rabla Plus, destinat mașinilor electrice, oficialul a menţionat că valoarea voucherului va fi de 10.000 de euro, iar numărul de tichete ar putea creşte cu până la 20% faţă de ediţia anterioară.

"Pentru Rabla Plus, în 2020 ne propunem să păstrăm cel puţin acelaşi buget şi vrem o creştere cu 10-20% a numărului de vouchere pe care să-l acordăm, astăzi voucherul fiind de 10.000 de euro. Discutăm la nivel de Comisie Europeană de green deal, cum avem ţinte pentru 2030 pe mediu sau de 2050 când ar trebui să avem neutralitate climatică. Noi ne propunem ca, de la an la an, să creştem bugetul şi pentru voucherele privind maşinile electrice şi mai ales să dezvoltăm numărul de staţii de încărcare. Acesta este viitorul. România trebuie să facă eforturi pentru a ajunge statele europene. Nu ştiu dacă suntem neapărat la coadă. Ministerul Mediului din România este ministerul care alocă cred că una dintre cele mai mari, dacă nu cea mai mare, finanţare privind voucherul pentru maşini electrice, de 10.000 de euro", a subliniat Alexe.

Ediţia a 15-a a programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" au demarat în 2019, pe data de 12 aprilie. Lansarea ediţiei 2019 a acestor programe a avut loc la Titu, iar bugetul anunţat a fost de 350 de milioane de lei pentru 35.000 de prime de casare.

Valoarea unui voucher Rabla Clasic a fost de 6.500 de lei, acesta putând fi cumulat, în funcţie de motorizare, cu un ecobonus de 1.000 de lei sau de 1.700 lei pentru maşinile hibrid.


Prețurile mașinilor electrice disponibile în România (fără Rabla Plus)

- Skoda Citigo-e: 19.990 euro

- Smart ForTwo: 22.078 euro

- Volkswagen e-Up!: 22.471 euro

- Smart ForFour: 22.738 euro

- Renault Kangoo ZE: 31.500 euro

- Renault Zoe: 33.550 euro

- Nissan Leaf: 36.700 euro

- Hyundai Ioniq: 39.068 euro

- BMW i3: 39.806 euro

- Hyundai Kona: 45.351 euro

- Jaguar i-Pace: 77.945 euro

- Mercedes EQC: 79.922 euro

- Audi e-tron: 81.539 euro

- Kia Soul EV: 33.665 euro

- Peugeot e-208: 31.000 euro (neoficial)

- Opel Corsa-e: 29.900 euro (neoficial)

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te