Cu cinci uși și o statură de crossover urban, Renault City K-ZE seamănă, din punt de vedere al design-ului, cu un hibrid între Dacia Sandero Stepway și Renault Captur. Iar Caradisiac spune că includerea unei electrice în gama Dacia este aproape obligatorie, constructorul român de sub umbrela Renault fiind nevoit să respecte normele antipoluare și să reducă semnificativ emisiile medii de CO2 ale întregii sale game.
Evident, ”Dacia City K-ZE” nu se va ridica la nivelul lui Zoe. Bazat pe Renault-ul Kwid, comercializat în India, Brazilia și alte state emergente, mini-crossover-ul electric Dacia ar putea oferi o autonomie de până la 200 de kilometri, cu un timp de încărcare la o stație domestică de circa patru ore, potrivit surselor jurnaliștilor francezi. Iar prețul de bază ar putea fi de 20.000 de euro, fără niciun ecobonus inclus (în România, ecobonusul oferit prin programul Rabla Plus pentru mașinile electrice noi este de 10.000 de euro).