Bornă istorică: Uzina Dacia de la Mioveni a produs 7 milioane de autovehicule în 54 de ani

Modelul Dacia cu numărul 7.000.000 a ieșit de pe porțile Uzinei Dacia Mioveni marți, 18 ianuarie 2022, după 54 de ani de la asamblarea primei Dacii 1100. Modelul aniversar este un exemplar al seriei limitate Dacia Duster Extreme.
Inaugurată în luna august a anului 1968, fabrica Dacia de la Mioveni a produs, de-a lungul timpului, șase generații de modele, de la Dacia 1100 până la noul vehicul de familie, Dacia Jogger.
Primul milion de vehicule a fost atins de Uzina Dacia Mioveni în anul 1985, iar „borna” de două milioane, în 1998.
După preluarea Dacia de către Renault, ritmul producției de la Mioveni a crescut continuu, pragul de cinci milioane fiind atins în anul 2014.
Lansat în anul 2010, SUV-ul Dacia Duster este cel mai produs model din istoria uzinei, cu două milioane de exemplare fabricate.
Citește și: Tranzacție istorică pe piața de gaming: Microsoft a devenit al treilea jucător mondial
În prezent, din totalul producției de vehicule Dacia peste 85% este destinată exportului, în principal pe pieţele din Europa, dar şi în Nordul Africii şi Orientul Apropiat.