Peste două treimi dintre români, respectiv 68%, consideră că maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în contextul generat de pandemia de Covid-19, arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.
Autoturismul personal este urmat, în preferinţele românilor, de transportul public (11%) şi de bicicletă (9%), potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.
În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, maşina personală este preferată de o proporţie mai mare a populaţiei (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%).
„Percepţiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecinţă.
Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate şi reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care maşina personală pare a reveni în centrul atenţiei, datorită siguranţei sporite pe care o oferă în faţa virusului SARS-CoV-2.
În acelaşi timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe şosele în 2019 - un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcţia reducerii frecvenţei şi severităţii accidentelor auto", a declarat preşedintele UNSAR, Adrian Marin.