Cu timpul și din cauza soarelui, dacă nu este vopsit, plasticul din care sunt realizate diferitele elemente exterioare ale mașinii, precum parașocurile, protecțiile pentru pasajele roților sau carcasele oglinzilor retrovizoare exterioare, se decolorează. Capătă un look albicios.
Pentru a restabili aspectul acestor platice, poți lua produse speciale dedicate, se găsesc în majoritatea stațiilor de carburanți ori magazine de piese auto, sau apela la un specialist în detailing, dar și încerca două trucuri.
Citește și: Schimbi cauciucurile mașinii? Ai grijă și la indicele de viteză! Altfel, riști să arunci banii
Ai plastice decolarate pe mașină? Iată două trucuri prin care le poți reda look-ul de nou
Un truc pentru redarea look-ului de nou platicelor decolorate ale mașinii se referă la prepararea și aplicarea unei „creme”.
Aceasta se obține din două ingrediente banale, pe care, cu siguranță, le găsiți prin casă: puțin ulei de gătit (de preferință folosit) și cremă de pantofi.
Mixați ingredintele într-un recipient până se omogenizează, curățați bine de praf și mizerie elementele decolorate din platic și, apoi, aplicați unifor „crema” cu ajutorul unui burete de vase. Lăsați să se usuce câteva minute și ștergeți/lustruiți cu o cârpă curată.
Citește și: FOTO Descoperi un astfel de dop pe mașină? Înseamnă că a fost lovită și reparată. Cât de grav
Alt truc pentru redarea look-ului de nou platicelor decolorate ale mașinii este folosirea unei torțe de bucătărie, a unui arzător de mână cu gaz care se folosește, de exemplu, la flambarea „creme brulee”.
Curățați bine de praf și mizerie elementele decolorate din platic și, apoi, porniți torța și, cu mișcări rapide, treceți flacăra peste elementul din plastic. Atenție mare, însă! Nu insistați cu flacăra în niciun loc și evitați orice zonă vopsită.
Citește și: VIDEO Trucurile care îi ajută pe șoferi să nu lovească ori să zgârie mașina când parchează
De asemenea, în loc de torță puteți folosi un pistol cu aer cald.
Atenție, nu încercați să dați cu „crema”, torța sau pistoul cu aer cald pe faruri, stopuri, semnalizatoare!