Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede majorarea salariilor de bază ale personalului din mai multe instituţii.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede majorarea salariilor de bază ale personalului din mai multe instituţii.
Numărul total al angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe confirmaţi cu coronavirus ajuns, vineri, la 11, după ce testele altor patru cadre medicale au fost pozitive, a anunţat conducerea instituţiei.
Întreruperile temporare sunt în urma unor lucrări programate în reţea.
MAI supune dezbaterii publice proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii privind circulaţia pe drumurile publice, printre care eliminarea obligaţiei predării personale de către contravenient a permisului de conducere reținut.
4000 de muncitori sezonieri din Europa de Est ar urma să fie acceptați să intre în Germania în această lună și luna viitoare, a anunțat ministrul Agiculturii, Julia Klöckner. potrivit web.de.
Bogdan Micu, angajat guvernamental implicat în achizițiile de criză, a publicat pe pagina sa de Facebook o simulare a evoluției noului coronavirus în țara noastră. El spune că epidemia va fi învinsă la 1 iulie și vom avea 2.657 de decese.
Încă 13 persoane infectate cu noul tip de coronavirus au murit în România, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 107, informează joi Grupul de Comunicare Strategică.
Deputatul PNL Pavel Popescu a anunțat, pe Facebook, că va depune un proiect de lege privind blocarea tuturor investițiilor companiilor chineze în domenii strategice pentru următorii zece ani.