Numărul cazurilor noi de coronavirus confirmate luni se ridică la puțin peste 2.400, din doar 8.000 de teste prelucrate (un sfert sunt pozitive), iar numărul pacienților la terapie intensivă este în continuare foarte ridicat - 757 de pacienți.
Creșele și unitățile afterschool pot funcționa în continuare chiar dacă indicele de infectare trece de 3 la mie, a anunțat luni premierul Ludovic Orban. El a precizat că aceste activități nu intră „sub restricție”.
Schimbări bruște de temperatură de la o zi la alta, cu nopți din ce în ce mai reci – aceasta este estimarea meteorologilor pentru următoarele două săptămâni.
Un bărbat din Sibiu a sunat la 112 pentru a anunța că a condus sub influența alcoolului o mașină. El a solicitat un echipaj de Poliție la domiciliu și, pentru că acesta a întârziat, s-a urcat la volan și a mers la sediul Biroului Rutier.
O nuntă organizată de fostul adjunct al IPJ Bihor, la care au participat 356 de persoane, s-a terminat cu izolarea a 10 polițiști din Bihor și doi procurori. În plus, mai multe sedii ale poliției Bihor au trebuit să fie dezinfectate.