joi 23 octombrie
EUR 5.0831 USD 4.3835
Abonează-te
Newsweek România

România ar putea fi sancționată de CE dacă nu își reduce urgent poluarea

Data publicării: 27.10.2021 • 13:29
România ar putea fi sancționată de CE dacă nu își reduce urgent poluarea/FOTO: homeadvisorblog.com
România ar putea fi sancționată de CE dacă nu își reduce urgent poluarea/FOTO: homeadvisorblog.com

Calitatea aerului este afectată și de parcul auto învechit, dar și de creșterea emisiilor CO2. Ministrul interimar al Mediului, Tanczos Barna, a discutat cu primarii marilor orașe, cele vizate de procedura de infrigement declanșată cu peste 10 ani în urmă de Comisia Europeană.

„Dacă nu reușim să demonstrăm Comisiei Europene că autoritățile locale iau și măsuri concrete de îmbunătățire a aerului, procedura de infringement nu se va opri, va merge până la capăt, asta însemnând inclusiv sancționarea României.

Am vorbit cu 4 din cei 5 primari unde sunt cele mai mari probleme, referitor la măsurile care sunt luate la nivelul fiecărei autorități administrative locale. Unele nu au plan de îmbunătățire aprobat, iar altele au, dar măsurile nu sunt efective. Fiecare măsură trebuie cuantificată în reducerea poluării. La discuții am prezentat situația infringementului, am discutat despre măsurile luate de cele patru administrații publice locale", a spus la Digi24 Tanczos Barna.

Potrivit acestuia, ca situația să nu se înrăutățească, trebuie să se implementeze măsuri de restricționare a traficului în anumite zone unde poluarea e mare și să se găsească soluții pentru a reduce numărul de apartamente care se încălzesc cu soluții poluatoare. Pe termen mediu și lung e nevoie de abordare generală pe tot ce se va construi, astfel încât să nu se mai permită instalarea centralelor individuale, a adăugat ministrul interimar.

Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie

„Am vorbit și despre obligația României de a reduce numărul de mașini mai vechi de 15 ani. Rezidențialul e o sursă importantă de poluare. În perspectiva lunilor noiembrie – februarie, impactul va fi mai mare în aceste orașe. Cele mai mari probleme sunt în București, unde traficul e o problemă uriașă și nu văd soluții, măsuri pentru a reduce traficul în centru. Nu se discută de benzi speciale pentru transportul în comun, despre soluții de încurajare a transportului în comun că metodă alternativă. La Cluj, vinerea, transportul public e gratuit, așa că și în celelalte zile e folosit mai mult.

În București nu avem încă management inteligent al transportului, nu văd nicio asumare pe termen mediu și lung pe ce înseamnă rezidențial, e nevoie de investiții pe asfaltarea străzilor.

Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA

În ceea ce privește taxarea mașinilor mai vechi de 15 ani, ministrul a vorbit că trebuie stimulată scoaterea lor din circuit: „Să le descurajăm prin îngreunarea înmatriculărilor sau majorarea taxelor la anumite categorii de mașini, dar în balanță trebuie să avem și stimulare și coerciție. Probabil anul viitor va trebui să ne încadrăm cu aceste măsuri pentru a ne încadra și în termenul asumat".

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră