Atacul a vizat satul Al-Rashad din provincia Diyala şi s-a soldat cu 11 morţi şi 13 răniţi, a declarat o sursă de securitate din provincie.
O a doua sursă, care a menţionat că printre victime s-au aflat şi civili, a asigurat că acest atac cu arme de calibru mic a vizat un sat care numără printre locuitorii săi mulţi membri ai forţelor de securitate.
Zona a fost izolată şi au fost trimise întăriri pentru operaţiuni de căutare, potrivit primei surse.
Locuitorii satului fac parte, în principal, din tribul Bani Tamim, de care aparţine guvernatorul provinciei, au mai precizat cele două surse.
Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie
După o ascensiune fulgerătoare în 2014 în Irak şi Siria şi cucerirea unor teritorii vaste, gruparea Stat Islamic şi-a văzut califatul clătinându-se sub impactul ofensivelor succesive din aceste două ţări.
Irakul a declarat victoria împotriva jihadiştilor la sfârşitul anului 2017, iar în Siria aceştia au fost înfrânţi în 2019. Dar gruparea Stat Islamic rămâne o ameninţare şi continuă să comită atacuri în aceste două ţări.
La începutul lunii septembrie, 13 membri ai poliţiei federale irakiene au fost ucişi într-un atac jihadist la punctul lor de control din apropiere de Kirkuk (în nordul ţării).
Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA
În prezent, gruparea Stat Islamic „menţine o prezenţă în mare măsură clandestină în Irak şi Siria şi conduce o insurgenţă susţinută de ambele părţi ale graniţei dintre cele două ţări”, potrivit unui raport ONU publicat la începutul anului 2021, scrie G4Media.
În Siria şi Irak organizaţia jihadistă ar menţine „în total 10.000 de combatanţi activi”, potrivit acestui raport.
Ultimul atac terorist major revendicat de gruparea Stat Islamic în Irak în iulie anul trecut a vizat o piaţă din cartierul şiit Sadr al capitalei Bagdad, care a provocat moartea a aproximativ 30 de persoane.