Iranul a anunţat joi că a lansat trei dispozitive de cercetare spaţială, un proiect ce ar putea stârni condamnarea Occidentului în timp ce discuţiile asupra programului său nuclear sunt în desfăşurare, relatează France Presse citată de Agerpres.
Iranul a anunţat joi că a lansat trei dispozitive de cercetare spaţială, un proiect ce ar putea stârni condamnarea Occidentului în timp ce discuţiile asupra programului său nuclear sunt în desfăşurare, relatează France Presse citată de Agerpres.
Staţia de plecare a telegondolei care urcă din Sinaia către Cita 1400 din Masivul Bucegi este arhiplină, joi, numărul turiştilor care vor să urce pe munte şi care îşi lasă autoturismele în parcarea de la telegondolă fiind foarte mare.
Numărul pacienților cu COVID internați la terapie intensivă a crescut joi la 402, miercuri fiind raportați 392 de pacienți, arată datele Grupului de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore, au fost raportate aproape 1.500 de cazuri noi de COVID-19 și 37 de decese.
Un bărbat din Serbia şi-a ucis soţia, cele două fiice în vârstă de 15 şi 19 ani, după care s-a sinucis, potrivit ştirilor din presa locală, informează dpa.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat joi, referitor la valul cinci al pandemiei de Covid-19, că el este un susținător al școlilor deschise, însă eventuale noi măsuri vor fi discutate la momentul potrivit și vor fi luate decizii „echilibrate”.
Un bărbat și-a înjunghiat mortal colegul de serviciu, în Bihor, după ce s-au certat din cauza unei datorii de 60 de lei. Agresorul a sunat apoi la Poliție, a anunțat crima și ulterior s-a predat.
Tribunalul Alba l-a condamnat pe George Alin Dura, zis Dragonu (32 ani) la nouă ani și două luni de închisoare pentru mai multe infracțiuni, ținându-se cont și de alte două pedepse anterioare.
Fostul ministru le ceruse socoteală polițiștilor de la Brigada Rutieră după ce i-au oprit fiul în trafic.