Luna iunie din acest an a fost cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 3,7 grade Celsius, iar luna iulie are toate şansele să devină, de asemenea, cea mai călduroasă lună iulie din istorie.
"Estimările actuale privind ultima lună de vară indică o probabilitate destul de ridicată ca în fiecare săptămână temperaturile medii să înregistreze valori mai ridicate decât în mod obişnuit şi cea mai caldă săptămână pare a fi 5 - 12 august.
De asemenea, săptămânile 12 - 19 august şi 19 - 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius.
VREMEA Cum va fi ultima lună de vară. Meteorologii au anunțat schimbări importante ale valorilor
Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, în medie, vor fi cantităţi deficitare la începutul lunii august, după care ne apropiem de normalul pluviometric al fiecărei săptămâni.
Citește și: VREMEA face ravagii în România. Ploi torențiale, grindină și inundații. Care sunt zonele vizate?
Cu siguranţă însă nu putem estima dacă luna august va putea fi mai caldă decât luna iulie.
Putem face aprecieri doar din perspectiva a ceea ce înseamnă tendinţa regimului de temperaturi şi a cantităţilor săptămânale pe întreaga lună de precipitaţii", a precizat Elena Mateescu, conform Observator.
La acest moment, 4 grade menţine luna iulie în topul lunilor celor mai calde şi, având în vedere şi ceea ce urmează până la sfârşitul lunii iulie, adică din nou temperaturi caniculare peste normalul datei din calendar, putem aprecia că există o şansă foarte mare, o probabilitate foarte mare ca şi luna iulie din acest an să devină cea mai caldă.
Deci, iată două luni de vară în top cele mai călduroase luni de vară de când se fac măsurători meteorologice din ţară noastre, din 1961", a explicat Mateescu.
Recordul de temperatură înregistrat în România
Potrivit sursei citate, de la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting de Cod roşu pentru instabilitate, 43 dintre acestea fiind emise numai în luna iunie.
Citește și: Olandez găsit mort pe o insulă grecească. Alți patru turiști străini în Grecia sunt dați dispăruți
"În luna iulie 2024 au fost emise şase avertizări generale de Cod roşu de caniculă şi nouă de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. În perioada 13-18 iulie au fost şase zile consecutive de Cod roşu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat.
Este primul Cod roşu cel mai lung şi extins în aproape toată ţara emis de ANM. De la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. Numai în luna iunie am avut 43 de Coduri roşu pe fenomene de instabilitate atmosferică", a transmis directorul general al ANM.