Vlad Voiculescu, noi critici la adresa Spitalului Metropolitan: „Firea conduce orașul pe contrasens“

DE Mircea Marian | Actualizat: 13.12.2019 - 16:34

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, scrie, pe pagina sa de Facebook, că nu există un studiu de impact al acestui spital asupra zonei în care va fi construit.

SHARE

„Deși amplasarea unui spital mare are consecințe fără precedent în București la nivel de trafic, de mediu, de echipare cu utilități etc., administrația Firea a decis că NU se mai fac studiile de impact asupra zonei sau orașului. Că NU se mai trece prin procedura legală de consultare a populației.

Pur și simplu, în octombrie 2019 Primăria / CGMB a decis că instituția își emite sie însăși autorizația de construire — în cazul de față pentru un proiect făcut de propria companie. Sunt eliminate complet din proces etape care fi garantat faptul că, la sfârșit, vom avea un spital funcțional“, a explicat Vlad Voiculescu. 

El a arătat că administrația Firea și-a oferit “mână liberă în fentarea regulilor, printr-o Hotărâre de Consiliu General al Municipiului București conform căreia pentru invesțiile de interes public realizate pe o singură parcelă NU mai e nevoie de Plan Urbanistic Zonal, ci se permite autorizarea directă“. 

„Am locuit 14 ani la Viena din care aproape 10 ani m-am ocupat de evaluarea și finanțarea proiectelor mari de infrastructura-spitale, școli, gări, aeroporturi. Un proiect de infrastructura este întotdeauna un proiect pe termen lung. Nu merge cu urechisme, nu merge cu indivizi care «stiu ei mai bine». Nu merge nici măcar cu «aprobam indicatorii în nu știu ce for».

Ca finanțator, am lucrat cu echipe tehnice formate din arhitecți, ingineri, juriști, finanțiști și alți specialiști din domeniile respective. Întotdeauna transparent, întotdeauna deschis, întotdeauna cu cei mai buni. Nu faci asta... eșecul e garantat. Și afectate sunt generații!

E vremea să înțelegem și în București că dezvoltarea unui oraș este un proiect pe termen lung, nu un pretext pentru campanie electorală, nu un cec pentru plată unor polițe electorale, nu vacă de muls pentru prietenii și prietenele primarului.
În loc să facem păși în direcția construirii unui oraș pentru oameni, administrația Firea conduce orașul pe contrasens“, a mai scris Vlad Voiculescu.

Citește și: Vlad Voiculescu, critici dure la proiectul spitalului pe care Firea vrea să-l ridice: “Opriți-vă!“

Potrivit fostului ministru al Sănătății, există riscul ca banii pentru spital, adică mai mult de o treime din bugetul total pe un an (chiar jumătate, după estimări mai realiste) să fie prost întrebuințați. 

Cu două zile înainte, Vlad Voiculescu a criticat, pe pagina sa de Facebook proiectul viitorului spital metropolitan, apreciind că acesta este construit la standardele anilor 70. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te